hæmus - Libraria pentru toti

VALETNIN BOBOC
Pasionat de literatură şi fotografie artistică, născut la 7 februarie 1987 la
Bucureşti, licenţiat în comunicare şi relaţii publice, Valentin Boboc
debutează în paginile Revistei Haemus cu o proză matură, imprevizibilă, ce
reprezintă nu doar o reuşită, ci şi câteva repere estetice asumate, se pare,
tinerii care nu preiau ştafeta cotidianului poate pentru că nu (pre)dau visul şi
încrederea în bunul simţ pe nimic iluzoriu.
Din Iad în Infern
Era o noapte de iulie, şi străzile erau pustii, aerul era înmiresmat de liliac şi
iasomie, vântul adia uşor, aproape nesimţit, iar căldura era plăcută. Marian
se-ndrepta împiedicat spre scara blocului, liniştea micului oraş îl speria şi îl
alina în acelaşi timp: “Cum Dumnezeului poate fi atât de linişte noaptea şi
atât de galagios pe timp de zi?”, gândea el mirat de lipsa apăsătoare a oricărui
sunet.
Ajuns la colţul blocului, vopsit intr-un albastru deschis, ce noaptea se vedea
mai degrabă ca o nuanţă bizară de mov spălăcit, si cu tencuiala căzută pe ‘ici
pe colo, lăsând la vedere vechea amprentă gri a comunismului, e izbit de
mirosul ghenei de gunoi şi al urinei, care taie parfumul plăcut al nopţii de
vară:
„PFFFFF, păi se putea? Dacă n-aş fi fost beat m-aş fi simţit de-a dreptul
revoltat. Oraşul ăsta de rahat o să mă-nghită cu carne, oase, minte şi suflet”.
O pisică neagra, ai cărei ochi luceau în fărâmele de lumină, miaună şi-l face
să tresară:
„Bă, băga-mi-aş picioarele; câini, şobolani, traficanţi, curve, peşti,
toxicomani... Toate scursurile lumii trăiesc în cartierul ăsta şi eu mă sperii deo
pisică”.
Ajuns în faţa scării de la bloc şi chinuindu-se să-şi găsească cheia de la uşă,
lucru absolut inutil, pentru că geamul uşii era spart, aude un ţipăt, care părea
să fie de femeie, crăpând liniştea apăsătoare a nopţii. A simţit cum inima ii
stătu o bataie. Țipătul i-a trimis fiori reci pe şira spinării şi l-a făcut să-şi
scape cheile printre gratiile ştergătorului din faţa uşii de la scară.
„Ba, ce dracu’ a fost asta? C-a fost aproape!”. Nici nu a apucat să-şi termine
bine ideea că îl auzii din nou, de data asta cristalin şi limpede.
„Frate, nu e-n regula, ce naiba fac ăştia la trei jumate dimineaţa p-aici?
Căcam-aş în el de cartier, cine dracu’ m-a pus pe mine să mă mut aici? Mai
bine rămâneam în cămin!”.
411