hæmus - Libraria pentru toti

îl privea îndelung şi atent, iar apoi, din nou se uita pe genunchi, ofta profund,
trăgea din ţigară şi, prin fumul ei, se uita din nou îngândurat la iazul din
grădină.
Despre acel iaz aproape nu vorbise niciodată cu el. Nici acum nu-şi dă seama
cu ce anume îl atrăsese şi, probabil, îl chinuise, acea linie îngustă (o privea cu
o tristeţe inexplicabilă), prin care apa curgea atât de repede, răspândind în
grădină murmurul său lent, dar foarte plăcut, mai ales în cursul nopţii.
Cândva acel iaz era murdar, deoarece pe spinarea sa înnotau mereu diverse
mizerii. Dar, după ce canalizarea oraşului a fost pusă la punct, iazul a devenit
curat. Acum, sora cea mică îşi lansa „corăbiile” pe apă, fiindcă mama nu îi
mai interzicea să se joace pe marginea iazului, cum făcuse cândva. Ele
navigau repede acum; iazul le transporta cu avânt şi sora se bucura foarte tare
văzând cum se legănau peste valurile abia vizibile. Şi tata îşi urmărea
navigarea lor, lăsând însă impresia că nu prea lua parte la bucuria fiicei sale,
cum că nu luase totul în serios. Altfel, de ce se uita întruna la ceas? Întradevăr,
în afara tic-tac-ului ceasului bătrân, părea că nimic altceva nu-l
interesa atât de mult. Mai ales după căderea ceasului pe podea.
Or ceasul căzuse din cauza lui, adică a fiului. O dată, acesta urcase pe scaun
ca să-şi ia o carte din dulapul aflat lângă ceas. Dar, într-o clipă, îşi pierduse
echilibrul, se înclinase ici-acolo şi, până la urmă, atinsese ceasul cu cotul
braţului şi, împreună cu ceasul, căzuse pe duşumea. Nu-i scăpase nicio
picătură de lacrimă de frica tatălui terorizat, pentru care ceasul era lucrul cel
mai costisitor al casei, deoarece îi rămăsese ca amintire din partea bunicului.
După ce luase ceasul în braţe, ca pe un bebeluş, constatând că nu mai
funcţiona, tatăl îl pusese încet pe masă, trăgându-l pe fiu tare de urechi. Apoi
dusese ceasul la ceasornicar, dar ceasul nu mai lucra ca înainte. Ceasul vechi
de perete, scumpul ceas al tatălui, acum rămânea în urmă, devenind motivul
certurilor periodice dintre tată şi fiu.
Foarte rar mergea normal. Acest lucru nu-i plăcea fiului, deoarece, din cauza
ceasului, i-se puneau în cârcă absenţe nemotivate la şcoală.
Ah, pentru el devenise un ceas blestemat, care, deşi îl turnau în fiecare seară,
continua să rămână în urmă cu câteva minute. Din cauza ceasului, avea
probleme mari, mai ales cu pârcălabul clasei, care considera majoritatea
întârzierilor drept absenţe. De multe ori spusese că ar trebui să-şi cumpere un
ceas nou, un ceas bun, care nu te păcăleşte, demn de încrederea omului. Tatăl
însă, nici nu vroia să audă de aşa ceva.
De fapt, era vorba de un lucru neînsemnat, dar din cauza lui se certa mereu cu
tata, care era foarte dur, ba era chiar gata să-l pălmuiască pe fiu, convins fiind
că dreptatea era de partea sa, adică a tatălui. În aceste cazuri, fiul nu era în
stare să-l înţeleagă deloc pe tată. Dar nici el nu era capabil să înţeleagă
motivul. Fiecare dintre ei se simţea mulţumit când îl învingea pe celălalt cu
408