hæmus - Libraria pentru toti

prin această piesă a Weltanschauung-ului său, absolut eclectic, un soi de
caleidoscop care cu greu poate fi numit Weltanschauung, la fel ca la
frânturile unei oglinzi, pe care le vedem pieziş, transversal, şi care comunică
între ele, plămădind un labirint de reflecţii, poate fi prinsă într-un fel vag
partea invizibilă a sinuciderii care a fost descrisă mai sus. Astfel, departe de
întrebările fără răspuns privind moartea, care aveau ca sistem de referinţă
faimoasa zicală a lui Lucreţiu, din acea carte pe care interlocutorul meu o
citise de câteva ori, fiind printre puţinele publicate, sau, mai precis, singura
care trata probleme filozofice de această natură, deci zicala lui Lucreţiu,
potrivit căreia când sunt eu, nu este moartea şi când este moartea, nu sunt
eu, zicală ce duce din nou şi iarăşi spre cercetarea întrebărilor cine sunt eu
sau ce sunt eu şi la întrebări legate de misterul fiinţei, departe de aceste
întrebări fără răspuns şi departe de cele două experienţe ale lui în faţa a două
procese judiciare şi în faţa eventualităţii de a fi condamnat la moarte, care, a
posteriori, îl duceau spre închipuirea imposibilă a neantului, departe de toate
acestea, deci, avea două vise. Şi trebuie să spun că gândirea figurată, aşa cum
se întâmplă din când în când în vise, sau în descrierea lucrurilor, inclusiv în
povestirea unui eveniment, era modul preferat de gândire a interlocutorului
meu. Probabil şi acesta trezea acel sentiment firesc de afinitate sau de
asemănare cu Walter Benjamin, lucru pe care l-am constatat din clipa în care
i-am vorbit despre tabloul lui Paul Klee şi care avea să mă împiedice să
vorbesc mai târziu despre Walter Benjamin. Dar, în ambele aceste vise,
gândirea rămâne suspendată, la fel ca sinuciderea nerealizată a lui Mark
Shpendi, sau Mark Gjoka, deci între bezna cuvintelor pronunţate şi
strălucirea orbitoare a celor nerostite. Şi numai prin intuiţie, ca în ceaţă sau
ca orbul în căutarea mâinilor, am fi putut atinge contururile şi formele morţii
şi astfel, urmărindu-le, am putea ajunge pe partea invizibilă a sinuciderii sale.
La cauză, dacă se poate vorbi de aşa ceva. Sau la vagi semne polisemantice
care exprimă lipsa cauzei sau prezenţa ei imposibil de a fi exprimată.
(va urma)
375