hæmus - Libraria pentru toti

mişcare atee, susţinută de principii exclusiv morale şi bazată pe compromis.
Zeul ei principal este acceptarea cuiva aşa cum este, iar aceasta se poate
traduce: neputinţa de a-l schimba şi de a nu-l accepta. Adversarul zeului
toleranţei, cel puţin la nivel de limbaj mediatic, este fanatismul sau tendinţa
deseori instinctivă de a-l perfecţiona pe celălalt cu sau fără consimţământul
lui. În numele libertăţii considerată înnăscută, duhul toleranţei produce însă
nenumărate acte de constrângere a libertăţii, deoarece omul este responsabil
pentru orice dezechilibru al acestei lumi cu cât îşi asumă mai mult menţinerea
echilibrului.
Ipotetic vorbind, toleranţa a apărut odată cu uşa. În folclorul balcanic se pot
găsi imagini idilice ale unei lumi în care casele n-aveau porţi şi nici uşi.
Probabil n-aveau de ce. Suveranul centru al comunităţii şi al vieţii era centrul
satului, agora bătrânilor. Exista înţelegere şi bun simţ, deoarece exista o
împărţire acceptabilă a bunurilor materiale. Din clipa în care unul dintre
membrii comunităţii a simţit că trebuie să ascundă ceva de ochii celorlalţi, a
apărut uşa. E clar că uşa n-a apărut ca să ascundă sentimente sau să
ocrotească intimităţi pe care, de altfel, nu se străduia să le profaneze nimeni.
A se vedea în acest context ferestrele caselor din diferite zone balcanice: ele
sunt prea joase, la două palme deasupra temeliilor, pentru că nimeni nu-şi
arunca privirea înăuntru.
Separarea oamenilor în clase s-a făcut, în primul rând, după cantitatea de
bogăţie materială care a fost confundată cu Puterea. Aceasta a reîmpărţit
spaţiul în accesibil şi inaccesibil. Nu oricine putea intra undeva, nu oricine
putea ieşi de undeva, nu oricine putea fi stăpânul unui spaţiu anume. Cu
timpul, spaţiul a luat forma şi structura celor ce-l dominau, aşa cum o
închisoare, de pildă, materializează imaginaţia justiţiară a celui ce închide şi
nu a celui ce este închis. Dar cunoaştem noi, oare, taina spaţiului, a
proprietăţii asupra lui, a mişcărilor omului de la un spaţiu la altul?! Cât poate
sta cineva într-un spaţiu şi de ce? Când poate intra undeva, cum, de ce?
Întrebările devin spinoase când vine vorba de spaţii care ne sunt interzise.
Unele de oameni, altele de Transcendent. Pentru a lărgi accesul, eşti obligat
să plăteşti. Cu ce? O imensă tradiţie spirituală şi mistică ne transmite în mod
cât se poate de deschis – că nu chiar oricine poate accesa mesajul – dar şi
codificat, modalităţile prin care câştigăm acces în spaţii superioare. Dar cu
cât mai mult înaintăm sufleteşte 2 , cu atât mai puţine drepturi avem în această
2
Vezi dialogul lui Anastasios Rakovalis cu marele nevoitor Paisie Aghioritul, Editura
Evanghelismos, 2006.
25
*