hæmus - Libraria pentru toti

O cruce era tot pămîntul,
Pe care-n cer născuţii morţi
Pe inimi o duceau în toţi.
Fost-am tînăr, lujer foarte
Şi nu mă gîndeam la moarte,
Da’moartea era aproape,
Mai aproape de pleoape.
Fost-am tînăr ca un crin,
Da’moartea-mi era vecin
Şi mă legăna sub bolţi
Să fiu stareţ peste morţi,
Peste morţii morţilor
La hotarul bolţilor,
Pînă cînd m-am răsculat
Şi de-atunci, reînviat,
Văduvit în veci de moarte,
Tînăr mi-s. Da’nu mi-s foarte.
El nu-i aici. S-a fost, să-l mai avem,
Din moarte scoborît într-un Poem.
Sunt mulţumit că am acces la răni,
La taina lor – amurg însîngerat,
Bolire sfîntă, îngeresc păcat,
Muzică singură, ce-o sorb din căni
La nevăzutul verbelor Palat.
Mă guvernează zilnic ineditul,
Izvoare recitesc din viitor.
Eu sunt pe veci mormîntul clipelor,
Mormînt ales ce-şi triluie–asfinţitul
Şi nu apune,-n ciuda orelor.
***
Epistolă sobornicească
Cîntec scris cu Dumnezeu
190