hæmus - Libraria pentru toti

hæmus - Libraria pentru toti hæmus - Libraria pentru toti

librariapentrutoti.ro
from librariapentrutoti.ro More from this publisher
19.12.2012 Views

O cruce era tot pămîntul, Pe care-n cer născuţii morţi Pe inimi o duceau în toţi. Fost-am tînăr, lujer foarte Şi nu mă gîndeam la moarte, Da’moartea era aproape, Mai aproape de pleoape. Fost-am tînăr ca un crin, Da’moartea-mi era vecin Şi mă legăna sub bolţi Să fiu stareţ peste morţi, Peste morţii morţilor La hotarul bolţilor, Pînă cînd m-am răsculat Şi de-atunci, reînviat, Văduvit în veci de moarte, Tînăr mi-s. Da’nu mi-s foarte. El nu-i aici. S-a fost, să-l mai avem, Din moarte scoborît într-un Poem. Sunt mulţumit că am acces la răni, La taina lor – amurg însîngerat, Bolire sfîntă, îngeresc păcat, Muzică singură, ce-o sorb din căni La nevăzutul verbelor Palat. Mă guvernează zilnic ineditul, Izvoare recitesc din viitor. Eu sunt pe veci mormîntul clipelor, Mormînt ales ce-şi triluie–asfinţitul Şi nu apune,-n ciuda orelor. *** Epistolă sobornicească Cîntec scris cu Dumnezeu 190

Sunt mulţumit că pot s-alerg spre sine Şi pe Iisus să-l rump dintre ruine. În mine port pe cea de m-a purtat Şi mi-a spălat cu vămi doar sufletul. Îngeri din Dumnezeu zburînd veniră Contaminîndu-se de glasul ei. Şi ea, de Dumnezeu contaminată, Acum seceră grînele din cer. Tristeţea i-a dat aripi şi prin noapte Cu trup de alăută o aud Mama Lucind pe fruntea-mi – stea înveşnicită – Prin întunericul ce-i este fiu. Înainte de-a mă fi ştiut M-am născut. Înainte de-a mă fi născut M-am ştiut. Înainte de-a mă fi trăit M-am murit. Înainte de-a mă fi murit M-am trăit. Şi aşa din viaţă-n viaţă Noapte-am fost, nu dimineaţă, Şi din moarte-n moarte, vai, – Rai de iad şi iad de rai. Lume, cui să mă mai dai?! Oraşu-acesta mi-a furat aseară Inima-n care locuiseşi tu. Ţi-i soră veşnicia, însă nu *** Dialog cu tăcerea 191

O cruce era tot pămîntul,

Pe care-n cer născuţii morţi

Pe inimi o duceau în toţi.

Fost-am tînăr, lujer foarte

Şi nu mă gîndeam la moarte,

Da’moartea era aproape,

Mai aproape de pleoape.

Fost-am tînăr ca un crin,

Da’moartea-mi era vecin

Şi mă legăna sub bolţi

Să fiu stareţ peste morţi,

Peste morţii morţilor

La hotarul bolţilor,

Pînă cînd m-am răsculat

Şi de-atunci, reînviat,

Văduvit în veci de moarte,

Tînăr mi-s. Da’nu mi-s foarte.

El nu-i aici. S-a fost, să-l mai avem,

Din moarte scoborît într-un Poem.

Sunt mulţumit că am acces la răni,

La taina lor – amurg însîngerat,

Bolire sfîntă, îngeresc păcat,

Muzică singură, ce-o sorb din căni

La nevăzutul verbelor Palat.

Mă guvernează zilnic ineditul,

Izvoare recitesc din viitor.

Eu sunt pe veci mormîntul clipelor,

Mormînt ales ce-şi triluie–asfinţitul

Şi nu apune,-n ciuda orelor.

Epistolă sobornicească

Cîntec scris cu Dumnezeu

190

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!