hæmus - Libraria pentru toti

ajo ditë e parë pune. U ktheva në shtëpi me ndjesinë se kisha fituar një betejë
dhe në të njëjtën kohë me një ndjesi tjetër, më të thellë, më të fortë; se kisha
vdekur prej kohësh.
Două zile 1
Stau culcat, singur în dormitor şi-mi aduc aminte. Îmi ţin ochii închişi,
deoarece dacă-i deschid mi-e teamă: avalanşa amintirilor, înghiţită de
adâncimile trecutului, poate dispărea îndată.
Ţin minte când am început pentru prima oară serviciul la cimitirul oraşului,
pe un deal. Aveam paisprezece ani. Fiindcă treceam printr-o perioadă
financiară dificilă, în familia mea s-a hotărât ca eu să lucrez pe timpul
vacanţelor de vară. Deja mulţi alţii făceau la fel, iar eu aveam nevoie să încep
să pricep cam ce este viaţa, cu bunele şi relele ei.
Am pornit dimineaţa devreme cu o furgonetă neagră. Şapte sau opt inşi,
aşezaţi unii în faţa altora, cu câte o traistă sau pâinică înfăşurată în hârtie, pe
poală. Cu toţii mi se păreau dintr-o altă lume, mari, foarte mari, şi nu
înţelegeam nimic din vorbele lor, din staturile lor. Cândva am ajuns, ne-a dat
jos din furgonetă, eu păşind ultimul, cu inima strânsă şi cu prezentul ce se
zbătea parcă-ntr-o colivie. În faţa mea se întindea un peisaj neobişnuit. Pentru
prima oară în viaţă vedeam morminte înşirate la nesfârşit, regulamentar,
asemănătoare, de departe, între ele, dar diferite, îndeaproape după formă,
fotografii şi poveşti. Asemănătoare în tăcerea lor, în distanţa ce-i despărţea,
în reflecţia pe care le-o redau soarelui. N-am mai suportat. Imaginea mi-a
apăsat aşa de tare, încât m-am întors înapoi, la început cu pasul ameţit, apoi
alergând pe o potecă. Plângeam şi nu pricepeam nimic. Un sentiment greoi
îmi strivea pieptul şi mă sufoca.
Zilele treceau fără să le pese de nimic, una după alta, iar eu m-am obişnuit
foarte repede cu toate. Am impresia că în acea perioadă s-a întâmplat
deflorarea mea, fie fizic, fie sufleteşte vorbind.
(Aici e locul să afirm că de la toate lucrurile scrise ale vieţii mele nu mai reţin
nimic, deci ceea ce scriu acum, dar şi cele pe care le vorbesc în general, nu
ştiu cât sunt de adevărate).
Trecut-au ani şi, după ce mi-am terminat liceul şi apoi serviciul militar,
datorită unor cunoştinţe de familie, s-a creat posibilitatea să încep să lucrez ca
muncitor necalificat la Studioul de Cinematografie „Albania Nouă”, unde se
1 Prozele publicate în aceste numere ale Revistei Haemus, scrise în limba albaneză de
excepţionalul scriitor şi om ADHURIM LAKO, decedat prematur în anul 2006, au fost
preluate din volumul „Lume ciudată – proză, jurnal, scrisori” (Botë e çuditshme –
prozë, ditar, letra) apărută la Tirana în anul 2007, pregătită de Dr. ARDIAN KLOSI, care
ne-a trimis volumul şi căruia îi mulţumim cordial.
16