hæmus - Libraria pentru toti

THEATRUM
KOPI KYÇYKU
Renaşterea spaniolă şi teatrul lui Servantes
(Rilindja spanjolle dhe teatri i Servantesit)
Renaşterea a cunoscut în Spania o strălucire deosebită. Cervantes, Lope de
Vega, Calderon, sunt printre cele mai mari nume din literatura universală. Un
fapt de care să se ţină seama pentru a înţelege fenomenul Renaşterii spaniole,
este ceea ce în istoria Spaniei se numeşte Reconquista, adică lupta de şapte
secole pe care poporul spaniol a dus-o pe ntru a recuceri, bucată cu bucată,
ţara de sub stăpânirea maurilor. Linia de dezvoltare a teatrului spaniol este în
genere aceeaşi ca şi a celorlalte teatre vest-europene. Tradiţia romană a
teatrului popular a fost transmisă Spaniei prin histrionii care străbăteau ţările
şi jucau prin bâlciuri. Odată cu terminarea Reconquistei şi unificarea Spaniei
(1492), teatrul spaniol capătă un caracter laic mai pronunţat, cu multe
elemente de spactacol, cu decoruri, măşti, cu dansuri foarte animate, formă de
teatru prost văzută de biserică. În paralel cu teatrul laic, continuă teatrul
religios încurajat de biserică. Interesant este faptul că teatrul religios devine
bogat în decoruri, costumaţie, mijloace tehnice, pentru a-i impresiona pe
spectatori.
Un moment important în evoluţia teatrului spaniol este apariţia lui Celestina
sau Calist şi Melibea (1492), prima operă dramatică cu totul laică şi care
pune în scenă fapte de o mare libertate. Deşi după terminologia de atunci prin
cuvântul comedie era desemnat orice producţie dramatică, e vorba de o dramă
dureroasă, de o dragoste pătimaşă, lipsită de poetizarea falsă a pastoralei şi cu
o nuanţă de voluptate sensuală. Ea se remarcă prin realismul cu care pune în
scenă personaje din vremea aceea - curteni lipsiţi de scrupule, negustori
imbecili şi hrăpăreţi, servitori corupţi şi mai ales personajul celebru al
Celestinei, peţitoarea clasică pe care autorul o zugrăveşte cu multă vervă.
Contemporanii au apreciat acţiunea vie, realismul în portretizarea
personajelor şi nota de critică socială.
Pe la mijlocul secolului al XVI-lea asistăm la apariţia unui nou sistem
dramaturgic prin îmbinarea tradiţiei medievale populare cu tendinţele
umaniste, fie direct latine (Plaut şi Terenţiu), fie prin intermediul
umanismului italian. Primul dintre dramaturgii care au practicat acest nou
sistem este Juan del Encina (1468-1534), considerat creatorul dramei literare
spaniole. Puternic influemnţat de cultura latină şi italiană, el a scris, pe lângă
156