hæmus - Libraria pentru toti

hæmus - Libraria pentru toti hæmus - Libraria pentru toti

librariapentrutoti.ro
from librariapentrutoti.ro More from this publisher
19.12.2012 Views

a venit să râdem: răul avea doar un fir de apă, cât le trebuia raţelor, iar el ne spunea că poate să ne înnece! De data aceasta însă vocea lui nenea Braho suna atât de imperativ, atât de diferit de cea cu care deja ne obişnuisem, încât ne-am lăsat convinşi: am traversat drumul şi ne-am poziţionat sub prunul lui Zyko. Nenea Braho a luat prăşitoarea şi a urcat sus, a pus mâna pe roată şi a făcut ca apa iazului să intre în albia răului. Noi am rămas surprinşi şi am spus: „De ce face aşa nenea Braho al nostru? Şi-a ieşit din minţi!” S-a întors repede de acolo - ud şi plin de noroi, - a lăsat la o parte prăşitoarea, a pus mâna pe tufecul din tavan, l-a încărcat şi l-a lipit de umăr. În acel moment s-a produs o mare nenorocire, care ne-a asurzit şi ne-a ameţit. Era în curs de a veni râul: sălbatic, galben, cu crete de spumă. A curs timp de câteva clipe, a devenit mai mare, urcându-se din ce în ce mai sus, a şters gardul care limita iazul, l-a trântit jos şi s-a aruncat spre moară. Nenea Braho a tras din tufec. Aşa făcea mereu când venea râul, ca să-l potolească, să-l devieze. Trăsnetul puştii cu ţeava lungă în general era foarte puternic, dar de data aceasta abia s-a auzit, deoarece zbuciumul apei fusese şi mai tare. Nenea Braho l-a încărcat încă o dată şi a tras întruna, pam! Apoi iarăşi şi iarăşi. Noi săream în sus de bucurie şi strigam: - Trage, nenea Braho, trage! - Tlage, nena Blao! Tlage la lău! Nenea Braho încărca puşca şi trăgea cu ea ca în tinereţe: praf de puşcă, gloanţe, cârpe, din nou gloanţe… şi iarăşi bam! Nu economisea nimic. Ca la război, ba chiar mai dur. De data aceasta duşmanul era foarte puternic: răul însuşi. Dar, în ciuda faptului că trăgea în râu, acesta din urmă devenea mai mare, mai lat: tulbure, ameninţător. Curgând cu repeziciune, el ducea jos pietre şi butuci, stejari întregi, care loveau cu mânie zidurile seci ale morii. Pe crestele spumante vedeam din când ân când trunchi mari şi strigam fără întrerupere: - Dăi în el, Nenea Braho! - Dă-i, Nena Blao! Într-o clipită de ochi, râul a crescut încă câteva palme, bătând şi mai tare zidurile uscate ale morii. Sfulgera, bubuia, tuna, a început să plouă, urmată de grindină. Am pus mâinile la cap, ne-am udat până în măduva oaselor, dar prunul lui Zyko nu vroiam să-l părăsim. Suprafaţa apei s-a umplut cu ierburi înălbite. Ce a fost şi asta? Tufecul lui Nenea Braho nu s-a mai auzit. Probabil i se terminase sau i se udase praful puştii, sau nu mai avea putere amnarul. Nenea Braho a intrat acum înăuntru, în moară şi în acea clipă s-a auzit un zbucium mare. Se răsturnase jgheabul, deoarece răul erodase şi răpise toţi stâlpii care îl sprijineau. Noi am ţipat terorizaţi, înlăcrimând: 132

- Nenea Braho, Nenea Braho!.. Vocile noastre fragede însă nu erau nimic în comparaţie cu bubuitul râului; glasul nostru abia îl auzeam noi înşine. Grindina a sistat, ploaia însă a continuat. - O oaie! - Două, trei, patru! - Obobo, turma lui Qazim! Din poarta deschisă a morii, a izbucnit un alt râu. Noi ştiam că nenea Braho era tare şi de o viaţă întreagă îl cunoştea râul său, totuşi frica a prins rădăcini în inimile noastre. Vreo doi - trei inşi n-au mai răbdat: au coborât jos, pe drumul mare, şi cu lacrimi în ochi, au început să strige prin sat că râul era pe cale să-l înece pe nenea Braho. Noi am stat pe loc, strigând cât puteam: - Neneeea Braaaaho! Ieeeşi, Nenea Braaaho! Oooo! Râul ni se părea acum ca monştrii de basme. El aducea cu sine întreg muntele, lovind în temeliile morii. Acum apa pătrundea din partea de sus şi ieşea prin uşă. Ne-am apropiat atât de mult, încât apa tulbure ne ajungea până în genunchi. Din locul unde eram, am mai auzit sunetul puştii lui Nenea Braho şi ne-am liniştit. Nenea Braho al nostru se războia, nenea Braho al nostru nu se predea. - Dăi, Nenea Braho! Peste o clipă, am strigat altfel: - Ieşi, Nenea Braho! Şi plângeam cu lacrimi fierbinţi. Acum ne-am răzgândit pentru toate relele care îi cauzasem cândva stăpânului morii şi ne-am jurat să nu mai culegem prunele acre, să nu mai spargem ţiglele cu pietre, să dăm cu pietre la Qamil cartoforul. Şi când ne legam prin jurământ, sus, pe acoperiş, s-a ivit ţeava tufecului lui nenea Braho, apoi geaca, fesul lui. Am strigat cu toţii: - Ieşi, Nenea Braho! - Iesi, Nena Blao! Bucuria noastră însă n-a durat prea mult. Apa smulsese temeliile morii. S-a auzit un zgomot infernal: acoperişul s-a mişcat din loc şi, alunecând în jos, sa prăbuşit pe valurile tulburi împreună cu Nenea Braho al nostru. Noi am sărit în sus, am trântit mâinile terorizaţi şi am luat drumul spre sat, plângând în hohote: - Vai, nenea Braho! Nenea Braho! Nenea Braho! - Vai, Nenea Braho! Në rumanisht / În româneşte: Kopi Kyçyku 133

- Nenea Braho, Nenea Braho!..<br />

Vocile noastre fragede însă nu erau nimic în comparaţie cu bubuitul râului;<br />

glasul nostru abia îl auzeam noi înşine. Grindina a sistat, ploaia însă a<br />

continuat.<br />

- O oaie!<br />

- Două, trei, patru!<br />

- Obobo, turma lui Qazim!<br />

Din poarta deschisă a morii, a izbucnit un alt râu. Noi ştiam că nenea Braho<br />

era tare şi de o viaţă întreagă îl cunoştea râul său, totuşi frica a prins rădăcini<br />

în inimile noastre. Vreo doi - trei inşi n-au mai răbdat: au coborât jos, pe<br />

drumul mare, şi cu lacrimi în ochi, au început să strige prin sat că râul era pe<br />

cale să-l înece pe nenea Braho. Noi am stat pe loc, strigând cât puteam:<br />

- Neneeea Braaaaho! Ieeeşi, Nenea Braaaho! Oooo!<br />

Râul ni se părea acum ca monştrii de basme. El aducea cu sine întreg<br />

muntele, lovind în temeliile morii. Acum apa pătrundea din partea de sus şi<br />

ieşea prin uşă. Ne-am apropiat atât de mult, încât apa tulbure ne ajungea până<br />

în genunchi. Din locul unde eram, am mai auzit sunetul puştii lui Nenea<br />

Braho şi ne-am liniştit. Nenea Braho al nostru se războia, nenea Braho al<br />

nostru nu se predea.<br />

- Dăi, Nenea Braho!<br />

Peste o clipă, am strigat altfel:<br />

- Ieşi, Nenea Braho!<br />

Şi plângeam cu lacrimi fierbinţi. Acum ne-am răzgândit <strong>pentru</strong> toate relele<br />

care îi cauzasem cândva stăpânului morii şi ne-am jurat să nu mai culegem<br />

prunele acre, să nu mai spargem ţiglele cu pietre, să dăm cu pietre la Qamil<br />

cartoforul.<br />

Şi când ne legam prin jurământ, sus, pe acoperiş, s-a ivit ţeava tufecului lui<br />

nenea Braho, apoi geaca, fesul lui. Am strigat cu toţii:<br />

- Ieşi, Nenea Braho!<br />

- Iesi, Nena Blao!<br />

Bucuria noastră însă n-a durat prea mult. Apa smulsese temeliile morii. S-a<br />

auzit un zgomot infernal: acoperişul s-a mişcat din loc şi, alunecând în jos, sa<br />

prăbuşit pe valurile tulburi împreună cu Nenea Braho al nostru.<br />

Noi am sărit în sus, am trântit mâinile terorizaţi şi am luat drumul spre sat,<br />

plângând în hohote:<br />

- Vai, nenea Braho! Nenea Braho! Nenea Braho!<br />

- Vai, Nenea Braho!<br />

Në rumanisht / În româneşte: Kopi Kyçyku<br />

133

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!