hæmus - Libraria pentru toti

- Nenea Braho, Nenea Braho!..
Vocile noastre fragede însă nu erau nimic în comparaţie cu bubuitul râului;
glasul nostru abia îl auzeam noi înşine. Grindina a sistat, ploaia însă a
continuat.
- O oaie!
- Două, trei, patru!
- Obobo, turma lui Qazim!
Din poarta deschisă a morii, a izbucnit un alt râu. Noi ştiam că nenea Braho
era tare şi de o viaţă întreagă îl cunoştea râul său, totuşi frica a prins rădăcini
în inimile noastre. Vreo doi - trei inşi n-au mai răbdat: au coborât jos, pe
drumul mare, şi cu lacrimi în ochi, au început să strige prin sat că râul era pe
cale să-l înece pe nenea Braho. Noi am stat pe loc, strigând cât puteam:
- Neneeea Braaaaho! Ieeeşi, Nenea Braaaho! Oooo!
Râul ni se părea acum ca monştrii de basme. El aducea cu sine întreg
muntele, lovind în temeliile morii. Acum apa pătrundea din partea de sus şi
ieşea prin uşă. Ne-am apropiat atât de mult, încât apa tulbure ne ajungea până
în genunchi. Din locul unde eram, am mai auzit sunetul puştii lui Nenea
Braho şi ne-am liniştit. Nenea Braho al nostru se războia, nenea Braho al
nostru nu se predea.
- Dăi, Nenea Braho!
Peste o clipă, am strigat altfel:
- Ieşi, Nenea Braho!
Şi plângeam cu lacrimi fierbinţi. Acum ne-am răzgândit pentru toate relele
care îi cauzasem cândva stăpânului morii şi ne-am jurat să nu mai culegem
prunele acre, să nu mai spargem ţiglele cu pietre, să dăm cu pietre la Qamil
cartoforul.
Şi când ne legam prin jurământ, sus, pe acoperiş, s-a ivit ţeava tufecului lui
nenea Braho, apoi geaca, fesul lui. Am strigat cu toţii:
- Ieşi, Nenea Braho!
- Iesi, Nena Blao!
Bucuria noastră însă n-a durat prea mult. Apa smulsese temeliile morii. S-a
auzit un zgomot infernal: acoperişul s-a mişcat din loc şi, alunecând în jos, sa
prăbuşit pe valurile tulburi împreună cu Nenea Braho al nostru.
Noi am sărit în sus, am trântit mâinile terorizaţi şi am luat drumul spre sat,
plângând în hohote:
- Vai, nenea Braho! Nenea Braho! Nenea Braho!
- Vai, Nenea Braho!
Në rumanisht / În româneşte: Kopi Kyçyku
133