hæmus - Libraria pentru toti
hæmus - Libraria pentru toti hæmus - Libraria pentru toti
a venit să râdem: răul avea doar un fir de apă, cât le trebuia raţelor, iar el ne spunea că poate să ne înnece! De data aceasta însă vocea lui nenea Braho suna atât de imperativ, atât de diferit de cea cu care deja ne obişnuisem, încât ne-am lăsat convinşi: am traversat drumul şi ne-am poziţionat sub prunul lui Zyko. Nenea Braho a luat prăşitoarea şi a urcat sus, a pus mâna pe roată şi a făcut ca apa iazului să intre în albia răului. Noi am rămas surprinşi şi am spus: „De ce face aşa nenea Braho al nostru? Şi-a ieşit din minţi!” S-a întors repede de acolo - ud şi plin de noroi, - a lăsat la o parte prăşitoarea, a pus mâna pe tufecul din tavan, l-a încărcat şi l-a lipit de umăr. În acel moment s-a produs o mare nenorocire, care ne-a asurzit şi ne-a ameţit. Era în curs de a veni râul: sălbatic, galben, cu crete de spumă. A curs timp de câteva clipe, a devenit mai mare, urcându-se din ce în ce mai sus, a şters gardul care limita iazul, l-a trântit jos şi s-a aruncat spre moară. Nenea Braho a tras din tufec. Aşa făcea mereu când venea râul, ca să-l potolească, să-l devieze. Trăsnetul puştii cu ţeava lungă în general era foarte puternic, dar de data aceasta abia s-a auzit, deoarece zbuciumul apei fusese şi mai tare. Nenea Braho l-a încărcat încă o dată şi a tras întruna, pam! Apoi iarăşi şi iarăşi. Noi săream în sus de bucurie şi strigam: - Trage, nenea Braho, trage! - Tlage, nena Blao! Tlage la lău! Nenea Braho încărca puşca şi trăgea cu ea ca în tinereţe: praf de puşcă, gloanţe, cârpe, din nou gloanţe… şi iarăşi bam! Nu economisea nimic. Ca la război, ba chiar mai dur. De data aceasta duşmanul era foarte puternic: răul însuşi. Dar, în ciuda faptului că trăgea în râu, acesta din urmă devenea mai mare, mai lat: tulbure, ameninţător. Curgând cu repeziciune, el ducea jos pietre şi butuci, stejari întregi, care loveau cu mânie zidurile seci ale morii. Pe crestele spumante vedeam din când ân când trunchi mari şi strigam fără întrerupere: - Dăi în el, Nenea Braho! - Dă-i, Nena Blao! Într-o clipită de ochi, râul a crescut încă câteva palme, bătând şi mai tare zidurile uscate ale morii. Sfulgera, bubuia, tuna, a început să plouă, urmată de grindină. Am pus mâinile la cap, ne-am udat până în măduva oaselor, dar prunul lui Zyko nu vroiam să-l părăsim. Suprafaţa apei s-a umplut cu ierburi înălbite. Ce a fost şi asta? Tufecul lui Nenea Braho nu s-a mai auzit. Probabil i se terminase sau i se udase praful puştii, sau nu mai avea putere amnarul. Nenea Braho a intrat acum înăuntru, în moară şi în acea clipă s-a auzit un zbucium mare. Se răsturnase jgheabul, deoarece răul erodase şi răpise toţi stâlpii care îl sprijineau. Noi am ţipat terorizaţi, înlăcrimând: 132
- Nenea Braho, Nenea Braho!.. Vocile noastre fragede însă nu erau nimic în comparaţie cu bubuitul râului; glasul nostru abia îl auzeam noi înşine. Grindina a sistat, ploaia însă a continuat. - O oaie! - Două, trei, patru! - Obobo, turma lui Qazim! Din poarta deschisă a morii, a izbucnit un alt râu. Noi ştiam că nenea Braho era tare şi de o viaţă întreagă îl cunoştea râul său, totuşi frica a prins rădăcini în inimile noastre. Vreo doi - trei inşi n-au mai răbdat: au coborât jos, pe drumul mare, şi cu lacrimi în ochi, au început să strige prin sat că râul era pe cale să-l înece pe nenea Braho. Noi am stat pe loc, strigând cât puteam: - Neneeea Braaaaho! Ieeeşi, Nenea Braaaho! Oooo! Râul ni se părea acum ca monştrii de basme. El aducea cu sine întreg muntele, lovind în temeliile morii. Acum apa pătrundea din partea de sus şi ieşea prin uşă. Ne-am apropiat atât de mult, încât apa tulbure ne ajungea până în genunchi. Din locul unde eram, am mai auzit sunetul puştii lui Nenea Braho şi ne-am liniştit. Nenea Braho al nostru se războia, nenea Braho al nostru nu se predea. - Dăi, Nenea Braho! Peste o clipă, am strigat altfel: - Ieşi, Nenea Braho! Şi plângeam cu lacrimi fierbinţi. Acum ne-am răzgândit pentru toate relele care îi cauzasem cândva stăpânului morii şi ne-am jurat să nu mai culegem prunele acre, să nu mai spargem ţiglele cu pietre, să dăm cu pietre la Qamil cartoforul. Şi când ne legam prin jurământ, sus, pe acoperiş, s-a ivit ţeava tufecului lui nenea Braho, apoi geaca, fesul lui. Am strigat cu toţii: - Ieşi, Nenea Braho! - Iesi, Nena Blao! Bucuria noastră însă n-a durat prea mult. Apa smulsese temeliile morii. S-a auzit un zgomot infernal: acoperişul s-a mişcat din loc şi, alunecând în jos, sa prăbuşit pe valurile tulburi împreună cu Nenea Braho al nostru. Noi am sărit în sus, am trântit mâinile terorizaţi şi am luat drumul spre sat, plângând în hohote: - Vai, nenea Braho! Nenea Braho! Nenea Braho! - Vai, Nenea Braho! Në rumanisht / În româneşte: Kopi Kyçyku 133
- Page 81 and 82: zënë ato në hierarkinë e Republ
- Page 83 and 84: MEDALION KRENAR ZEJNO: 13 kapituj p
- Page 85 and 86: A thotë diçka të re Legjenda M m
- Page 87 and 88: Shkurt, çfarë do të ishte, e pë
- Page 89 and 90: cu singurul nume pe care îl port
- Page 91 and 92: Acea stranie neajutorare / fiziolog
- Page 93 and 94: Allé: se stinge lumina - începe /
- Page 95 and 96: pervers vei goli camerele frivole a
- Page 97 and 98: sinderezică … 1992 ÎNCĂ O DAT
- Page 99 and 100: mbaj në zemër? shkurt 1991 Një d
- Page 101 and 102: (Rrëfim një shkrimtari-lindur-në
- Page 103 and 104: anul 1987, cugetările însă merg
- Page 105 and 106: ani. Mark, de asemenea, n-a putut f
- Page 107 and 108: 9. Goja e të përvuajturit në pë
- Page 109 and 110: 32. Ligji i lirisë njihet nëpërm
- Page 111 and 112: RES, NON VERBA 37 PELLUMB KULLA 38
- Page 113 and 114: Të ndalosh njerëzit të qeshin me
- Page 115 and 116: nën shtypje, izraelitëve, afrikan
- Page 117 and 118: di përse? Përveç rrëfimit tend,
- Page 119 and 120: - Spor la muncă, Nenea Braho! - Bi
- Page 121 and 122: - Aţi auzit, măi căpeteniilor (a
- Page 123 and 124: - Mare, Nenea Braho, ca nimeni pe l
- Page 125 and 126: - Cine eşti, bătrâne? De unde vi
- Page 127 and 128: şi îi mulţumesc pentru că-mi va
- Page 129 and 130: nişte bijuterii… Într-o zi, de
- Page 131: - Speram să-mi albeşti zilele de
- Page 135 and 136: duke vrarë foshnjat në bark, t’
- Page 137 and 138: CÆLESTIS ARCUS Pas mundit të poet
- Page 139 and 140: WISLAWA SZYMBORSKA (1923) Zeroja sh
- Page 141 and 142: ZONA PËRPARIM XHIXHA Ura mbi vete
- Page 143 and 144: ardhë që e ruante për raste tep
- Page 145 and 146: - Po pantallonat ku i ke? - Pantall
- Page 147 and 148: - Asgjë, asgjë. Jam vetëm i lodh
- Page 149 and 150: kukullën Barbi. I zeshkët, hundë
- Page 151 and 152: - E di ti se ku u shkojnë rrënjë
- Page 153 and 154: Marina e vogël kishte fjetur me ko
- Page 155 and 156: Gjatë tërë kohës nuk e hapi goj
- Page 157 and 158: drame religioase, pastorale cu scen
- Page 159 and 160: profunditatea psihologică a person
- Page 161 and 162: Personat: MAESTROJA MISIONARI SHPRE
- Page 163 and 164: (Zbriti në të kaluarën e jetës
- Page 165 and 166: Hë, ç’më deshët? Më thanë s
- Page 167 and 168: ligështoi edhe më keq. Ndoshta t
- Page 169 and 170: REGJISORI (Regjisori, nga vendi ku
- Page 171 and 172: gjendej ajo fuqi për ta dashur jet
- Page 173 and 174: MAESTROJA (Nga prapaskena) Skena ë
- Page 175 and 176: MISIONARI Të urtët gjithmonë e p
- Page 177 and 178: REGJISORI (Nga i njëjti vend, nga
- Page 179 and 180: MAESTROJA Në vijim të bisedës q
- Page 181 and 182: (Errësohet skena) V. (DASHNORËT E
- Nenea Braho, Nenea Braho!..<br />
Vocile noastre fragede însă nu erau nimic în comparaţie cu bubuitul râului;<br />
glasul nostru abia îl auzeam noi înşine. Grindina a sistat, ploaia însă a<br />
continuat.<br />
- O oaie!<br />
- Două, trei, patru!<br />
- Obobo, turma lui Qazim!<br />
Din poarta deschisă a morii, a izbucnit un alt râu. Noi ştiam că nenea Braho<br />
era tare şi de o viaţă întreagă îl cunoştea râul său, totuşi frica a prins rădăcini<br />
în inimile noastre. Vreo doi - trei inşi n-au mai răbdat: au coborât jos, pe<br />
drumul mare, şi cu lacrimi în ochi, au început să strige prin sat că râul era pe<br />
cale să-l înece pe nenea Braho. Noi am stat pe loc, strigând cât puteam:<br />
- Neneeea Braaaaho! Ieeeşi, Nenea Braaaho! Oooo!<br />
Râul ni se părea acum ca monştrii de basme. El aducea cu sine întreg<br />
muntele, lovind în temeliile morii. Acum apa pătrundea din partea de sus şi<br />
ieşea prin uşă. Ne-am apropiat atât de mult, încât apa tulbure ne ajungea până<br />
în genunchi. Din locul unde eram, am mai auzit sunetul puştii lui Nenea<br />
Braho şi ne-am liniştit. Nenea Braho al nostru se războia, nenea Braho al<br />
nostru nu se predea.<br />
- Dăi, Nenea Braho!<br />
Peste o clipă, am strigat altfel:<br />
- Ieşi, Nenea Braho!<br />
Şi plângeam cu lacrimi fierbinţi. Acum ne-am răzgândit <strong>pentru</strong> toate relele<br />
care îi cauzasem cândva stăpânului morii şi ne-am jurat să nu mai culegem<br />
prunele acre, să nu mai spargem ţiglele cu pietre, să dăm cu pietre la Qamil<br />
cartoforul.<br />
Şi când ne legam prin jurământ, sus, pe acoperiş, s-a ivit ţeava tufecului lui<br />
nenea Braho, apoi geaca, fesul lui. Am strigat cu toţii:<br />
- Ieşi, Nenea Braho!<br />
- Iesi, Nena Blao!<br />
Bucuria noastră însă n-a durat prea mult. Apa smulsese temeliile morii. S-a<br />
auzit un zgomot infernal: acoperişul s-a mişcat din loc şi, alunecând în jos, sa<br />
prăbuşit pe valurile tulburi împreună cu Nenea Braho al nostru.<br />
Noi am sărit în sus, am trântit mâinile terorizaţi şi am luat drumul spre sat,<br />
plângând în hohote:<br />
- Vai, nenea Braho! Nenea Braho! Nenea Braho!<br />
- Vai, Nenea Braho!<br />
Në rumanisht / În româneşte: Kopi Kyçyku<br />
133