hæmus - Libraria pentru toti

- Mare, Nenea Braho, ca nimeni pe lumea asta! Pământul tremură când
Skanderbeg trece călare.
- Se luptă?
- Ehe! Se luptă şi se zbuciumă. Taie cu sabia.
- Dar tovarăşi de luptă, are?
- Mulţi, Nenea Braho, mulţi! Pe Tanush, pe Arianit, pe Dukagjin, pe
Muzaka 47 . Cu toţii sunt nişte lei.
- Bine. Acum plecaţi că se întunecă şi apar fantomele.
Am plecat, cum ne-a ordonat, lăsându-l pe gânduri la pragul uşii, printre
numeroşii licuricii, care ieşeau din salcii, din liane, din tufişuri, aducându-şi
cereale proaspete. Dar licuriciul cel mai mare era ţigara lui Nenea Braho, care
scânteia în întuneric. Pe drum, ca de obicei, am interpretat cântecul lui
Skanderbeg.
Târziu ne-am dat seama de ce Nenea Braho al nostru ne întrebase atât de
amănunţit despre Skanderbeg şi de ce cădea pradă a gândurilor ori de câteori
îi auzea numele.
Într-o zi am găsit uşa morii închisă cu acel lacăt mare, care cântărea o ocă.
Aşa ceva nu se întâmplase niciodată. Apa morii deviase şi se vărsa direct în
râu. Prin micile bălţi sărea vreo broască sărmană, în căutarea umidităţii.
Celelalte stăteau împreună, la un loc, cu gura căscată, cu ochii umflaţi
îndreptaţi spre cer. Împrejur era linişte mare. Acum, dacă am dori, am putea
culege toată pergola, puteam face orice. Dar niciunul dintre noi nu şi-a întins
mâna să ia vreun fruct acru. Moara, ogorul, întreg teritoriul împrejur păreau
ca fiinţe neînsufleţite, deoarece sufletul lor fusese nenea Braho. Iar Nenea
Braho nu mai era acolo. Roata morii se oprise, nu se simţea miros de făină.
Am bătut la uşă cu toţii laolaltă, strigând:
- Nenea Braho! Nenea Braho!
Ciorile s-au speriat, dar nimeni nu ne-a dat răspuns. Am coborât jos şi am
văzut roata, cu piedica pusă pe dinţii săi.
- Ce facem?
- Să intrăm înăuntru. Poate…
Să intrăm, dar cum să intrăm? Unul a spus s intrăm din acoperiş, cum face
coţofana; al doilea, prin tavan, ca jderul; al treilea, prin roată, ca şarpele.
Fiecare insista în varianta proprie. Am tras la sorţi: a câştigat coţofana.
Acoperişul era jos. Am pus o scândură şi ne-am urcat unul câte unul, pe rând,
având grijă ca să nu spargem ţiglele acoperite de muşchi şi de ierburi. Am
intrat în zona tavanului. Şobolanii s-au speriat şi au fugit.
- Nenea Braho!
47 Prinţi creştini albanezi, aliaţi fideli ai lui Skanderbeg.
123