jurnalul român de psihofarmacologie romanian journal of ...

tratament la pacienţi nesomnolenţi (Kay şi Harris, 1999). Dezvoltarea toleranţei la efectele sedative
este posibilă, dar nu este universală, consistentă sau predictibilă (Nolen, 1997).
Efectele semnificative ale antihistaminicelor sedative asupra SNC la copil sunt somnolenţa,
sedarea, asteniei şi afectarea negativă a funcţiilor cognitive şi a performanţelor şcolare (Vuurman et
al, 1993). La unii copii apare efect stimulator paradoxal asupra sistemului nervos central al
antihistaminicelor H1 de primă generaţie, cu iritabilitate, nervozitate, hiperactivitate, diskinezie,
distonie, halucinaţii şi convulsii (Yokoyama et al, 1993). Antihistaminicele H1 din prima generaţie
nu trebuie utilizate la vârstnici, deoarece au efecte adverse semnificative, aceştia fiind mai
susceptibili decât tinerii la efectele anticolinergice şi sedative (McCue, 1996).
Proprietăţile sedative ale antihistaminicelor H1 de primă generaţie au şi implicaţii legale.
Antihistaminicele H1 sedative pot fi cauza unor accidente de muncă (Gilmore et al, 1996).
Accidentele de automobil sunt o cauză importantă de deces în multe ţări. Folosirea
antihistaminicelor sedative creşte riscul de accident de şase ori. Aproximativ şaptezeci la sută din
persoanele care şi-au administrat antihistaminice sedative şi au fost implicate în accidente rutiere
fatale, sunt găsite vinovate (Hindmarch, 2002). Mai multe studii standardizate au dovedit că
antihistaminicele H1 din prima generaţie afectează performanţele conducerii, singure sau în
asociere cu alcoolul (Nolen, 1997). În unele reglementări anglosaxone este prevăzută ca infracţiune
sau contravenţie conducerea autovehiculelor sub influenţa antihistaminicelor H1 sedative.
Antihistaminicele H1 sedative de primă generaţie sunt considerate nesigure pentru profesiile cu risc,
în condiţiile în care au fost implicate de către agenţiile guvernamentale ca importante cauze în unele
accidente rutiere sau aviatice (Warren et al, 1981). Este şi motivul pentru care nu sunt recomandate
de grupul de lucru RTO (Research and Technology Organization) al NATO la piloţii de avioane
civile sau militare în Statele Unite ale Americii (Mohler et al, 2002).
Pentru ca antihistaminicele H1 de generaţia a doua să fie clasificate ca nesedative trebuie
să nu inducă somnolenţă (parametru subiectiv) şi să nu afecteze funcţiile cognitive şi psihomotorii
(parametri obiectivi). Parametrii obiectivi moderni sunt reprezentaţi de indicatori fiziologici ai
potenţialelor evocate şi de gradul de ocupare a receptorilor H1 la nivelul sistemului nervos central
prin tomografie cu emisie de pozitroni (PET). Deoarece există echivalenţă între receptorii H1 de la
acest nivel şi cei periferici (Timmerman, 2000), efectele adverse ale antihistaminicelor H1 depind
de gradul de penetrare al barierei hematoencefalice şi de ocupare a receptorilor H1 cerebrali.
Mecanismele prin care antihistaminicele H1 pot penetra bariera hematoencefalică sunt
complexe. Antihistaminicele H1 străbat această barieră (Ramaekers şi Vermeeren, 2000) în funcţie
de proprietăţile lor fizicochimice (Timmerman, 2000). Lipofilia, ionizarea, volumul de distribuţie şi
interacţiunea cu transportorul glicoproteic P sunt factori de care poate depinde penetrarea la nivelul
barierei hematoencefalice (Holgate et al, 2003). Un alt aspect important este influenţarea funcţiei
94