jurnalul român de psihofarmacologie romanian journal of ...

Termenul de neuropsihoendocrinologie se referă la relaţia atât structurală cât şi funcţională
între sistemul nervos central şi sistemul hormonal, cu consecinţe fiziopatologice şi clinice.
Neurohormonii produşi în hipotalamus stimulează secreţia hormonilor hipofizari: hormonul
eliberator de corticotropină (CRH) stimulează eliberarea adrenocorticotropinei (ACTH), hormonul
eliberator de tireotropină (TRH) stimulează eliberarea tireotropinei (TSH), hormonul eliberator de
gonadotropină (GnRH) stimulează eliberarea hormonilor luteinizant (LH) şi foliculo-stimulant
(FSH), somatostatin-ul şi hormonul eliberator de hormon de creştere (GhRH) controlează eliberarea
hormonului de creştere (GH).
Pe lângă prezenţa simptomelor psihiatrice în suferinţele endocrine, s-a demonstrat
implicarea hormonală în manifestări sau chiar boli psihice, ca şi influenţa psihologică sau
psihiatrică asupra funcţionării glandelor endocrine.
Axa hipotalamo-hipofizo-adrenaliană (HPA) în depresie
Una din cele mai importante descoperiri în psihiatria biologică a fost hiperactivitatea axei
hipotalamo-hipofizo-adrenaliene la pacienţi cu tulburare depresivă majoră. Nivelul hiperactivităţii
se corelează direct cu severitatea depresiei.
Timp de mai multe decenii, o serie de cercetători cercetat această corelaţie pe baza testelor
biochimice (cortizol liber în urină, nivel crescut de cortizol şi CRF în lichidul cefalo-rahidian, testul
de supresie la dexametazonă negativ) şi imagistice (creşterea volumului cortexului suprarenalian şi
a hipofizei). Hiperactivitatea neuronală a CRF scade la tratamentul cu antidepresive de genul SSRI,
reboxetină, venlafaxină, iar la obţinerea remisiunii, nivelele CRF şi cortizol se normalizează.
Disfuncţia persistentă a axei hipotalamo-hipofizo-adrenaliene se corelează cu un răspuns slab sau
absent la tratamentul antidepresiv, fiind un semn de prognostic nefavorabil.
S-a sugerat că veriga de plecare în perturbarea axei HPA în depresie ar fi creşterea
numărului de neuroni ce conţin CRH şi de ARN mesager din nucleul paraventricular ceea ce duce la
o hipersecreţie de CRH hipotalamic (Raadsheer, 1995). Hipersecreţia CRH ar duce la creşterea
volumului hipofizei şi ACTH, urmate de hipertrofia corticosuprarenaliană cu creşterea nivelului de
cortizol (Axelson, 1992).
Se pare că modificările receptorilor glucocorticoizi din anumite regiuni cerebrale
(hipocamp) accentuează simptomele depresive prin inhibiţia sau stimularea axei HPA (McEwen,
1999). Hipercortizolemia anulează efectul inhibitor asupra axei HPA prin alterarea receptorilor
glicocorticoizi şi este asociată cu neuro-toxicitate şi cu reducerea neurogenezei la nivel hipocampic.
Prin studii neuroimagistice s-a constatat asocierea depresiei cu un volum hipocampic redus,
probabil prin atrofia neuronală indusă de glucocorticoizi (O’Toole, 1997).
Pe lângă hipotalamus, hiperactivitatea neurotransmisiei CRH se extinde şi la alte zone
cerebrale. Austin şi Janosky au efectuat studii postmortem pe un lot de bărbaţi cu tulburare
depresivă majoră, victime ale suicidului. Au fost comparate secţiuni pontine ce conţineau nucleii
81