jurnalul român de psihofarmacologie romanian journal of ...

Receptorul NK2 deşi mai puţin răspândit în SNC are o contribuţie mai pertinentă prin
efectul său anxiolitic, în studiile preclinice efectuate cu antagoniştii specifici ai acestui receptor SR
48968, GR 100679 şi GR 159897.
Receptorul NK3 pare a juca un rol mai diferenţiat în comportamentele de tip depresiv prin
capacitatea sa de a modula neurotransmisia monoaminergică. Capacitatea unei perfuzii controlate
de senktidă de a stimula sistemul 5-HT şi de a mobiliza eliberarea norepinefrinei în creier, indică
clar că sistemul monoaminergic poate fi activat prin agoniştii receptorului NK3 (aminosenktida).
Toate aceste efecte agoniste pot fi blocate de antagonistul selectiv al receptorului NK3 SR
142.801.
Paucitatea receptorilor NK3 în SNC determină o scădere a atractivităţii antagoniştilor de
receptori NK3 pentru o candidatură fermă în dezvoltările neurobiochimice implicate în terapia
depresiei, faţă de ubicuitatea reprezentării receptorilor NK1 în SNC şi a uşurinţei antagoniştilor
acestui receptor de a-şi valida efectele terapeutice antidepresive şi anxiolitice.
În 1998 Mark Kramer şi colectivul său, publică primul raport omologabil al unui studiu clinic
de testare a eficacităţii antidepresive a antagoniştilor NK1, de tip randomizat, dublu-orb, placebo
controlat şi activ (comparativ cu paroxetina) folosind produsul MK 869 – un antagonist selectiv de
receptor NK1 (Kramer, 1998). Studiul a cuprins pacienţi ambulatorii cu tulburare depresivă majoră cu
componenta anxioasă moderată, ce au primit o singură doză de 300 mg de MK 869, 20 mg paroxetină
sau placebo pe o durată de 6 săptămâni, în 4 centre diferite de studiu cazuistic.
Cuantificările au fost făcute la intervale de 1, 2, 4 şi 6 săptămâni cu HAM-D 21 şi Clinical
Global Impression Severity Scale (CGI-S-Scale). MK869 s-a dovedit a fi un antidepresiv şi un
anxiolitic potent mai ales în formele anxiodepresive de boală afectivă.
Toleranţa produsului a fost excelentă, incidenţa disfuncţiilor sexuale cu 23 % mai diminuate
ca la pacienţii primind paroxetină.
Conceptul antagonismului receptorului NK1 ca strategie terapeutică în depresia majoră a
continuat cu promovarea unui studiu clinic cu un antagonist mai potent de receptor NK1 – denumit
„compusul A”. Pacienţii cu depresie majoră şi particularităţi clinice melancoliforme au fost supuşi
unui trial terapeutic de 6 săptămâni într-un studiu randomizat, dublu-orb, placebo controlat.
Rezulatele acestui studiu au fost prezentate la mitingul anual al Colegiului American de
Neuropsihofarmacologie (ACNP) din anul 2001 (Kramer M.S., 2001).
Descreşterea în medie în scorurile HAM-D 17 itemi de 10,7 puncte în grupul tratat cu
substanţă activă, în timp ce în grupul placebo ameliorarea a fost de numai 7,8 %. Analiza statistică a
demonstrat că această diferenţă de 2,9 puncte a reflectat în mod semnificativ o ameliorare la
pacienţii care au primit compusul A. Scorul mediu pe CGI-I a demonstrat o îmbunătăţire sigură a
tabloului clinic al „compusului A”. Compusul A se dovedeşte a fi un compus cu o marjă de
siguranţă satisfăcătoare şi cu o excelentă toleranţă biologică.
76