jurnalul român de psihofarmacologie romanian journal of ...

Diferitele tipuri de expresie a implicării funcţionale a receptorilor mai bine cunoscuţi NK1,
NK2 şi NK3, mai puţin NK4 (cunoscut mai bine din modelele experimentale animale) au dovedit
mari diversităţi de reacţie.
Dintre toţi aceşti receptori cel mai bine studiat şi cunoscut se dovedeşte a fi receptorul NK1
coexprimat cu „sintaza” oxidului nitric în modelul animal pe structurile striatale interneuronale (Li
I., 2001), prezent în măduva spinării pe neuronii senzitivi din coarnele posterioare, recepţionând
inputurile nociceptive.
„Inputul” cu declanşare lentă ar duce la o depolarizare persistentă, în timp ce „inputul” rapid
este mediat de aminoacidul – glutamat – prin receptorul N-metil-D-aspartat (NMDA) – (Saria, 1999).
Activarea receptorilor NK poate modula comportamente complexe de tipul anxietăţii şi
depresiei în modele animale de experiment.
Perfuzarea intracerebroventriculară (ICV) a unui analog al SP – dimetil-C7 a reuşit
producerea unei stări de aversiune faţă de o „paradigmă” de condiţionare a unei anumite spaţialităţi.
Mai mult, administrarea ICV a SP şi NKA, precum şi a unor agonişti selectivi ai receptorilor NK1
şi NK2 a generat un efect anxiogenic într-un model experimental de comportament anxios la
şoareci. În total contrast cu situaţia evocată anterior agonistul sintetic NK3 – senktida - ar avea un
efect anxiolitic (Ribeiro S.I., 1999) o pledoarie în plus pentru selectivitate diferenţiată a funcţiilor
îndeplinite de cei 3 receptori NK – cuplaţi cu proteine G (importanţi mesageri secundari în
transmisia intraneuronală).
La nivelul chiar al unei subtipologii a receptorului NK se poate remarca complexitatea
diferenţiată a sistemului neurokininic, prin exercitarea unor efecte contrarii la stimularea
receptorilor pe zone diferite ale unor centrii diferiţi ai SNC. Astfel, microinjectarea „SP” în materia
cenuşie periapeductală la şobolanul experimental are efecte anxiogenice, în timp ce, aceeaşi
microinjecţie în nucleii bazali produce un evident efect anxiolitic. Manipularea genetică de tipul
„knock-out” la animalul experimental (eliminarea prin inginerie genetică a unei gene sau a unor
formaţiuni purtătoare de alele cu mRNA) la nivelul receptorului NK1 nu a produs comportamente
asociate cu fluctuaţii anxioase, prin diversele manevre de stimulare soldate la celelalte animale prin
modificările de comportament anxios.
În afara modulărilor de comportament, citate mai sus, SP ar fi responsabil al unor
imunomodulări la nivelul SNC, cu o creştere a interferonului-gama şi moleculelor din trunchiul
cerebral al complexului de histocompatibilitate sau a raportului de limfocite T-helper (Th1/Th2) în
sistemul imun periferic, ceea ce ar traduce o semnificativă potenţă imunomodulatoare a SP cu rol în
fiziopatologia tulburării depresive majore (Schwartz M.I., 2001).
În jurul anilor 1990 Snider şi colb. au sintetizat primul antagonist non-peptidic al
receptorului NK1 (Snider R.M. et. al, 1991).
72