jurnalul român de psihofarmacologie romanian journal of ...

Tratamentul de lungă durată cu amfetamine s-a dovedit a fi fără nici un efect asupra
nivelelor receptorilor dopaminici din striat, dar influenţând în mod semnificativ nivelele de mesager
al acidului ribonucleic ai substanţei P (Jaber et. al, 1995).
Unele studii au sugerat că sistemul de suprimare a durerii implicând activarea neuronilor
dopaminergici cu localizare mezolimbică este în mod natural declanşat prin expunerea la stress prin
secretarea opioizilor endogeni şi a substanţei P în trunchiul cerebral. Acţiunile biologice ale celor 3
tachikinine frecvent întâlnite în sistemul nervos atât central, cât şi periferic substanţa P, neurokinina
A (NKA) şi neurokinina B (NKB) sunt mediate prin intermediul unor receptori situaţi la suprafaţa
celulelor denumiţi NK1, NK2 şi NK3 cu evidenta preferenţialitate dovedită în cazul substanţei P
prin efectul agonist asupra receptorilor NK1, în timp ce NKA dovedeşte preferenţialitate pentru
NK2, iar NKB pentru receptorul NK3.
Recent a fost descris un al 4-lea receptor de tip neurokininic - NK4 care iniţial a fost
considerat a fi un receptor opioidic atipic şi care s-a dovedit ulterior să răspundă în mod potent la
neurokinina B în creierul şobolanilor, dar descoperirea sa în ţesuturile umane nu a fost încă posibilă
până la data actuală (Sarau H.M. et. al, 2000).
Se impune subliniat că toate tachikininele mamiferelor au selectivitate limitată pentru un
anumit receptor neurokininic şi aceasta este datorat unei anumite secvenţialităţi a aminoacizilor la
nivelul ramurii C-terminale a structurii biochimice a acestora care este esenţială pentru activitatea
biologică a tachikininelor (Gerard N.P. et. al, 1991).
Receptorii neurokininici sunt receptori cuplaţi cu proteina G şi prezintă particularităţi de
penetrare a zonelor polimembranare. Substanţa P este distribuită în mod abundent în sistemul nervos
central şi cu predilecţie în neuronii sensitivi primari. Demonstrarea imunoreactivităţii substanţei P în
celulele rădăcinilor ganglionului dorsal şi în fibrele senzitive nervoase din cornul dorsal al măduvei
spinării au condus la speculaţii de mult vehiculate în legătură cu rolul substanţei P în percepţia
algoestezică. Substanţa P şi receptorii NK1 au o distribuţie răspândită în creier şi se găsesc în diverse
regiuni care reglează emoţia cum ar fi amigdala, materia cenuşie periapeductală, hipotalamusul.
De asemenea, atât substanţa P, cât şi receptorii NK1 prezintă asociaţii foarte strânse cu
nucleii conţinând catecolamine majore inclusiv cu substantia nigra şi cu nucleul tractusului solitar,
precum şi cu 5-hidroxitriptamina şi neuronii conţinând norepinefrină care sunt ţinta curentă a
antidepresivelor folosite în practică.
O mare varietate a regiunilor cerebrale exprimă existenţa receptorilor NK1, în mod special
nucleii rafeului, locus coeruleus, nucleul striat, nucleul accumbens, hipocampul şi nucleii laterali ai
hipotalamusului, habenula, nucleul interpeduncular, nucleul tractusului solitar şi substantia nigra,
toate fiind bogate în receptori NK1.
71