jurnalul român de psihofarmacologie romanian journal of ...

Proprietăţile antihistaminice H1 şi H2 ale medicamentelor antidepresive triciclice le fac
utile în tratamentul unor afecţiuni cutanate alergice, cum ar fi urticaria, dermatita atopică şi
dermatita de contact alergică. Alte antidepresive atipice sunt discutate recent pentru tratamentul
urticariei cronice idiopatice rebele la tratamentul antihistaminic H1 convenţional.
Bazele farmacologice ale utilizării antidepresivelor cu efecte antihistaminice H1
adiţionale în urticarie sunt reprezentate în principal de modificările patologice care explică
manifestările clinice şi mediatorii implicaţi în acestea, în special histamina.
Receptorii H1 sunt implicaţi în creşterea permeabilităţii vasculare (papule) şi stimularea
terminaţiilor nervoase senzitive (prurit), şi împreună cu receptorii H2 în vasodilataţie (eritem).
Aproximativ 15 % din receptorii histaminergici la nivel tegumentar sunt de tip H2 (Kaplan, 2002).
Mastocitele cutanate sunt principalele surse celulare cutanate de histamină, dar s-a observat că şi
keratinocitele conţin cantităţi semnificative de histamină, eliberate ca răspuns la anumiţi stimuli
(Malaviya et al, 1996).
Papula reprezintă un răspuns cutanat la stimularea receptorilor histaminergici H1, în timp ce
eritemul este rezultatul eliberării secundare de substanţe vasoactive din axonii colaterali, în special
peptidul corelat genei calcitoninei (CGRP) şi, mai puţin, substanţa P. Receptorii H1 şi H2 sunt
responsabili pentru vasodilataţie şi creşterea permeabilităţii vasculare induse de histamină.
Răspunsul cutanat papulă cu eritem este specific pruritului mediat de histamină. În patogenia
urticariei cronice idiopatice, par a fi implicate însă şi o serie de citokine şi chemokine. Deşi
histamina nu este singurul mediator implicat în patogenia acestei afecţiuni cutanate, ea are o
contribuţie majoră, din care derivă şi importanţa terapeutică a antihistaminicelor. Histamina este
mediatorul pruritului nu numai în majoritatea formelor de urticarie, dar şi în reacţiile la
înţepături/muşcături de insecte, mastocitoza cutanată şi în unele reacţii adverse cutanate
medicamentoase (Twycross et al, 2003).
Sindromul dermatită/eczemă atopică are ca simptom frecvent, şi deseori dificil tolerat,
pruritul, de aceea controlul lui reprezintă unul din principalele obiective terapeutice.
Antidepresivele cu efect antihistaminic H1 potent acţionează în principal prin blocarea receptorilor
H1 cutanaţi, şi prin efectul sedativ, astfel ameliorând pruritul. Totuşi, histamina este numai unul
dintre mediatorii care induc prurit şi are un rol limitat în patogenia dermatitei atopice. Alţi mediatori
importanţi sunt citokinele proinflamatoare şi neuropeptidele din fibrele nervoase senzitive (Stander
şi Luger, 2003).
În dermatita (eczema) de contact alergică, afecţiune cutanată inflamatorie pruriginoasă,
caracterizată printr-o reacţie de hipersensibilitate întârziată de tip IV, doxepinul poate fi administrat
oral ca medicaţie adjuvantă, datorită efectelor sale antihistaminice şi sedative. El poate fi utilizat şi
ca medicaţie topică de scurtă durată, atât la pacienţii cu dermatită atopică, cât şi la cei cu dermatită
de contact alergică (Popescu, 2003).
51