jurnalul român de psihofarmacologie romanian journal of ...

Antidepresivele de generaţia a patra sunt aşteptate să apară în practica curentă. Se aşteaptă
să aibă un profil mai convenabil de efecte secundare şi o mai bună eficienţă clinică. Ele vor trebui
să îndeplinească criteriile unui antidepresiv ideal:
- procentul responsivilor trebuie să fie cel puţin de 90 %;
- răspunsul terapeutic trebuie să fie realizat în decurs de ore sau zile, nu săptămâni sau luni;
- calitatea răspunsului terapeutic trebuie să fie bună, fără simptome reziduale;
- riscul inducerii virajelor de manie sub terapie cu antidepresive la bipolari, trebuie să fie
foarte scăzut;
- disconfortul fizic al medicaţiei să fie foarte redus;
- interacţiunile între diversele medicaţii să fie foarte puţine şi nesemnificative ca şi
consecinţe;
- risc letal precum şi efecte secundare severe în caz de over-dose – extrem de scăzute;
- medicaţia nu trebuie să aibă contraindicaţii în cazul unor condiţii somatice comorbide;
- medicaţia trebuie să regleze mecanisme patogenice, mai degrabă decât efecte
simptomatice.
Tehnicile de genomică şi proteomică vor înlocui capacitatea terapeutului să identifice
nenumărate diferenţe între gene şi expresia proteinelor între pacienţi şi persoanele de control, între
diferitele categorii clinice de pacienţi, între persoanele responsive şi non-responsive la terapie şi
între cei cu efecte similare şi cei fără asemenea efecte (Steimer et. al, 2001).
Polimorfismul transportorilor serotoninici transmembranari (5-HTT) sugerează o cale
generoasă în soluţii, atât pentru pacient cât şi pentru terapeut, fără excluderea intereselor specifice
fiecărei ipostaze şi fiecărui component din ecuaţia terapeutică (Smeraldi, 1998; Zanardi et. al, 2000).
Găsirea unui antidepresiv tip „panaceu” sau „passepartout” care să poată fi util tuturor
pacienţilor este o himeră, deci un deziderat de domeniul irealizabilului.
Perioada de intrare operaţională în acţiune cu maxim de eficienţă a antidepresivului trebuie
scurtată de la săptămâni şi luni la ore, cel mult zile.
Mecanismele de acţiune ce induc schimbarea de dispoziţie scontată de la depresie şi disforie
la eutimie şi chiar euforie eutimică nu sunt aceleaşi cu cele care concură la menţinerea unei stări de
dispoziţie normală. Problema sintetizării unui antidepresiv care nu va induce manie la indivizii cu o
anumită predispoziţie, deoarece această trecere de la depresie la manie este un simptom al
bipolarităţii, dar poate fi şi un accident iatrogenic. ISRS-urile şi bupropionul (Wellbutrinul) ce va fi
introdus şi la noi în terapia uzuală, par a induce în mai mică măsură viraje manice sau hipomanice.
Dezvoltarea şi apariţia unor noi molecule de sinteză cu efect antidepresiv (vezi tabelul 2) se
bazează pe ţinte bine cunoscute (cum ar fi receptorii membranari, transportorii şi enzimele catalitice
şi efectorii amonoaminelor) precum şi pe ţinte noi, cum ar fi proteinele de semnalizare intercelulară
(neurogeneză, sinaptogeneză şi neurodegenerescenţă) sau transduceri ale semnalelor intracelulare
(mesagerii secundari şi terţiari).
37