jurnalul român de psihofarmacologie romanian journal of ...

c) Studiul Zürich (Jules Angst, 1992) a raportat pe un follow-up de pacienţi depresivi,
existenţa unui procentaj de 25% dintre aceştia ca având numai un singur episod de depresie. În
schimb 3/4 din eşantionul luat în studiul de la Zürich au avut depresie recurentă, cu una sau mai
multe recurenţe. Angst examinând un număr de variabile socio-demografice nu a putut găsi nici un
factor predictiv de natură semnificativă care să se coreleze cu probabilitatea apariţiei unei recurenţe
în viitorul apropiat sau îndepărtat.
De asemenea şi alte studii pe termen lung au oferit date similare constând în rate ridicate de
recurenţă care au fost găsite şi confirmate şi de alţi cercetători.
Unica concluzie care se desprinde din analiza evoluţiei bolii în cele 3 ipostaze (remisia,
recăderea, recurenţa) este că boala depresivă e o boală cronică impunând un tratament de lungă
durată, chiar şi în formele aparent curabile.
Factorii de particularizare a evoluţiei depresiei
Aceste constatări paradoxale a evoluţiei depresiei şi discrepanţele existente în studierea
diferiţilor factori explicativi ai acestui fenomen în diferite epoci istorice, în diferite contexte şi din
incidenţa studierii mai multor variabile au condus toate la o singură concluzie – cea expusă în fraza
anterioară. Boala depresivă este o boală care are o evoluţie de lungă durată, cu o multitudine de
accidente şi de distorsiuni evolutive şi prognostice care trebuiesc cunoscute pentru a putea aplica
cele mai adecvate măsuri terapeutice. Vom încerca să trecem în revistă foarte sumar, dar într-un
mod comprehensibil şi util înţelegerii de către terapeut a particularităţilor acestor factori.
1. Comorbiditatea
Bolile medicale întunecă prognosticul depresiei cu care se pot afla într-o ecuaţie de
condiţionare comorbidă. Studiile existente sugerează faptul că boala somatofizică comorbidă ar
predispune indivizii la o înrăutăţire a prognosticului depresiei.
Dintre bolile psihice, un exemplu este depresia dublă care se referă la prezenţa distimiei şi a
tulburării depresive majore. În această tulburare episoadele depresive majore sunt suprapuse pe o
tulburare depresivă cu caracter cronic – tulburarea distimică. O suită de studii concepute cu mare
meticulozitate arată mai mult decât convingător că între 1/4 şi 2/3 a totalului pacienţilor cu tulburare
depresivă majoră există o asociere comorbidă cu distimia. Prezenţa comorbidă a distimiei poate
avea un important efect asupra cursului şi evoluţiei depresiei. În studiul colaborativ s-a constatat că
pacienţii cu depresie dublă se remiteau mult mai rapid din episodul de depresie majoră decât aceia
care aveau în exclusivitate doar o tulburare majoră depresivă. Autorii acestui studiu au constatat că
remiterea fenomenelor se rezuma în fond doar la o normalizare a fondului timic generat de
tulburarea suprapusă peste fondul distimic care continua să persiste şi după remiterea episodului
depresiv major.
27