jurnalul român de psihofarmacologie romanian journal of ...

special de disfuncţia noradrenergică. În ce măsură un inhibitor selectiv al recaptării serotoninei este
mai util în anumite tipuri de depresie rămâne încă de studiat.
Mirtazapine are un mecanism de acţiune diferit faţă de al antidepresivelor existente prin
antagonizarea receptorilor presinaptici alfa2 adrenergici centrali. Efectul antagonizării acestora
determină creşterea nivelului noradrenalinei şi prin stimularea consecutivă a receptorilor alfa1 de la
nivelul celulelor serotoninergice apare creşterea eliberării de 5-HT. De asemenea are şi un efect de
blocare a receptorilor 5-HT2 şi 5-HT3 ceea ce îi conferă o mai bună tolerabilitate.
Bupropion este un antidepresiv cu un mecanism de acţiune mai puţin elucidat. S-a emis
ipoteza că ar acţiona prin blocarea recaptării dopaminei, în acest sens pledând şi faptul că nivelul
plasmatic al acidului homovanilic (metabolitul principal al dopaminei) scade la pacienţii care
răspund la bupropion dar nu şi la cei care nu răspund (Golden et al., 1988). În ultimii ani s-au adus
dovezi şi în ceea ce priveşte efectul noradrenergic al bupropionului, o dovadă indirectă a acestui
fapt fiind şi faptul că acesta determină scăderea excreţiei metaboliţilor noradrenalinei pe 24 de ore.
Tianeptine este un antidepresiv cu un mecanism de acţiune „atipic” şi anume creşterea
recaptării serotoninei. Studiile mai recente au arătat că această substanţă acţionează predominant
prin contracararea efectelor stresului la nivelul hipocampului (plasticitatea neuronală).
Având în vedere mecanismele de acţiune ale antidepresivelor existente nu există nici o
îndoială asupra importanţei sistemelor noradrenergic şi serotoninergic în fiziopatologia depresiei.
Totuşi, în ultimii ani, noile direcţii de cercetare asupra substratului fiziopatologic al depresiei
constituie o provocare pentru crearea de noi molecule antidepresive, cu un mecanism de acţiune
diferit de cele existente în prezent.
Diferitele modificări endocrine, cum sunt cele ale cortizolemiei, hormonului de creştere
(GH) sau hormonilor tiroidieni indică existenţa unor modificări la nivelul axei hipotalamo-hipofizosuprarenaliene
şi/sau ale funcţiei tiroidiene în depresie. Nivelul crescut al cortizolemiei la un număr
semnificativ de pacienţi depresivi a determinat lărgirea investigaţiilor asupra sistemului hipotalamosuprarenalian
în depresie. S-a constatat astfel o hipersecreţie a CRH, niveluri crescute ale
cortizolului şi o supresie inadecvată a axei ca răspuns la administratrea de glucocorticoizi exogeni.
În prezent sunt investigaţi o serie de compuşi anticortizolici dintre care agenţii antagonişti ai CRH
şi antagoniştii receptorilor pentru glucocorticoizi au dovedit proprietăţi antidepresive dar sunt încă
în primele faze ale cercetării.
O altă direcţie a cercetării în prezent este dată de utilizarea antagoniştilor hormonilor
peptidici, inclusiv a antagoniştilor substanţei P ca antidepresive. Un studiu dublu-orb efectuat cu un
antagonist al substanţei P a arătat că acesta era superior placebo şi similar ca efect paroxetinei
(Kramer et.al 1998). Alte peptide investigate în vederea dezvoltării de molecule cu efecte
antidepresive sunt somatostatina şi cholecistokinina.
21