jurnalul român de psihofarmacologie romanian journal of ...

neurotransmiţători; la concentranţii mai mari această clasă inhibă de asemenea şi recaptarea NA şi,
într-o mai mică măsură a dopaminei dar, spre deosebire de ATC au o afinitate scăzută pentru
receptorii muscarinici, histaminici şi alfa-adrenergici.
Îmbunătăţirea clinică a simptomatologiei după o perioadă de 2-4 săptămâni de la începerea
administrării tratamentului antidepresiv a sugerat faptul că sunt necesare unele modificări
adaptative suplimentare la nivelul neurotransmisiei, în afara efectului farmacologic direct al
antidepresivului, pentru a obţine răspunsul clinic. Din acest motiv au fost studiate efectele pe
termen lung ale antidepresivelor la nivelul receptorilor şi al evenimentelor intracelulare.
Investigaţiile electrofiziologice au arătat că administrarea pe termen lung a ATC îmbunătăţeşte
transmiterea serotoninergică prin creşterea responsivităţii neuronilor postsinaptici la 5-HT prin
intermediul receptorilor 5-HT1A (De Montigny şi Aghajanian, 1978). Spre deosebire de ATC,
IMAO şi SSRI produc acelaşi efect prin îmbunătăţirea directă a funcţiei neuronilor serotoninergici.
Tratamentul cronic cu SSRI produce o desensibilizare a autorecptorilor 5-HT reducând astfel rolul
lor inhibitor asupra activităţii de firing a neuronilor 5-HT şi respectiv asupra eliberării serotoninei
(De Montigny şi Blier, 1991)
Deoarece studiile preclinice şi clinice au arătat că stimularea cronică a sistemului
serotoninergic afectează sistemul noradrenergic şi invers, a renăscut interesul faţă de rolul celorlalte
sisteme de neurotransmiţători. Dezvoltarea noii generaţii de antidepresive – venlafaxine, trazodon,
mirtazapine, poate influenţa benefic efectul terapeutic cu o incidenţă mai scăzută a efectelor adverse.
Antagoniştii receptorilor 5-HT2 - trazodone şi nefazodone au un posibil efect de antagonizare
a receptorilor 5-HT2A şi 5-HT2C ce determină o reglare paradoxală a 5-HT2 explicând astfel efectul
antidepresiv. Ambele medicamente au şi un efect de inhibare a recaptării serotoninei care, deşi redus,
poate avea o semnificaţie clinică. De asemenea există dovezi ale stimulării receptorilor 5-HT1A
consideraţi a deţine un rol în depresie, anxietate şi comportamentul agresiv. Metabolitul activ al
ambelor medicamente este un agonist al serotoninei, în special la nivelul receptorilor 5-HT2, ceea ce
poate contribui atât la eficacitatea cât şi la apariţia efectelor adverse.
Venlafaxine este un antidepresiv având o eficienţă şi un mecanism de acţiune similar cu
ATC dar fără profilul de efecte adverse al acestora. Mecanismul de acţiune este reprezentat în
principal de inhibarea selectivă a recaptării serotoninei şi moderat a noradrenalinei. Duloxetine este
un nou antidepresiv cu mecanism dual de inhibare a recaptării, mai potent decât venlafaxina şi
având o afinitate redusă pentru receptorii muscarinici şi histaminici.
Reboxetine este un inhibitor selectiv al recaptării noradrenalinei. Există dovezi care atestă
faptul că reboxetine modulează direct activitatea cerebrală la nivelul locus coeruleus. Multe
simptome ale depresiei par a fi mai strâns legate de funcţia noradrenergică decât de cea
serotoninergică: oboseala, hipersomnia, lentoarea psihomotorie şi anhedonia par a fi determinate în
20