jurnalul român de psihofarmacologie romanian journal of ...

ANTIDEPRESIVELE ŞI FIZIOPATOLOGIA DEPRESIEI
Ana-Maria Grigorescu, P. Boişteanu
U.M.F. „Gr. T. Popa” Iaşi
Rezumat
Complexitatea mecanismelor biologice ce stau la baza tulburărilor afective
constituie o provocare pentru crearea de noi molecule în domeniul psihiatriei.
Antidepresivele existente în prezent (atât cele „vechi”, cât şi cele „noi”) determină o
creştere a concentraţiei sinaptice de amine neurotransmiţătoare fie prin inhibarea
metabolizării lor, fie prin inhibarea recaptării neuronale sau acţionând la nivelul
receptorilor presinaptici. Deşi sistemul monoaminergic rămâne unul din
mecanismele de bază implicat în fiziopatologia depresiei, interacţiunile multiple cu
alte sisteme cerebrale şi cu sistemele de reglare de la nivelul sistemului nervos
central trebuiesc luate în considerare. Acest articol este o trecere în revistă a
conceptelor actuale asupra fiziopatologiei depresiei şi asupra acţiunii farmacologice
a diferitelor clase de antidepresive.
ANTIDEPRESSANTS AND THE PATHOPHYSIOLOGY OF DEPRESSION
Abstract
The complexity of biological mechanism underlying affective disorders represent a
challenge for the development of new drugs in the field of psychiatry. The actual
antidepressants (both „older” and „newer” one) produce an increase in the synaptic
concentration of the neurotransmitter amine, either by inhibiting metabolism, by
blocking neuronal reuptake, or by acting at presynaptic autoreceptors. Although the
monoaminergic system is one of the cornerstones of the mechanism of depression,
the multiple interactions with other brain system and the regulation of central
nervous system function must be taken into account. This paper reviews the current
understandings of the pharmacologic action of various classes of antidepressants
with respect to the pathophysiology of depression.
Descoperirea medicamentelor antidepresive şi investigarea mecanismelor lor de acţiune au
revoluţionat conceptele asupra modificărilor neurofiziologice ce stau la baza tulburărilor depresive.
Prima ipoteză majoră asupra fiziopatologiei depresiei, emisă în urmă cu aproximativ 30 de
ani, presupunea că principalele simptome ale depresiei sunt determinate de deficienţe funcţionale ale
neurotransmiţătorilor monoaminergici – noradrenalina (NA), serotonina (5-HT) şi/sau dopamina
(DA). În favoarea acestei ipoteze au pledat rezultatele obţinute din observaţia clinică şi experimentele
efectuate pe animale după administrarea de rezerpină, un medicament antihipertensiv ce determină
depleţie presinaptică de NA, 5-HT şi DA, care a indus un sindrom clinic asemănător depresiei. Spre
deosebire de rezerpină, iproniazida, un medicament sintetizat pentru terapia tuberculozei, care
18