jurnalul român de psihofarmacologie romanian journal of ...

Chiar dacă toate aceste medicamente sunt blocante ale receptorilor D2 postsinaptici, ele
diferă prin capacitatea de a interfera cu o multitudine de sisteme de neurotransmiţători, faţă de care
au afinităţi foarte diferite (37). Au fost subliniate (38) afinitatea lor faţă de receptorii serotoninergici
(5–HT), ocuparea selectivă din punct de vedere anatomic a receptorilor dopaminergici D2 şi D3 în
aria mezolimbică (blocada extrastriatală) şi activităţile multiple şi simultane de legare de alţi
neurotransmiţători. Una din caracteristicile cele mai semnificative ale multora din aceste
medicamente este raportul relativ mare de blocare a receptorilor 5–HT2/D2 (39).
Antipsihoticele din generaţia a doua se clasifică în funcţie de mecanismul lor de acţiune
asupra diferitelor sisteme de receptori în trei grupe principale:
(a) antagonişti selectivi ai dopaminei (D2/D3) (de ex., amisulpridul);
(b) antagonişti de serotonină/dopamină/alfa–1 (SDA) (de ex., risperidon, sertindol, ziprasidon);
(c) antipsihotice care ţintesc receptori multipli (multi–acting receptor targeting
antipsychotics, MARTA) (de ex., clozapină, olanzapină, quetiapină, zotepin). Amisulpridul în doză
mai mică blochează receptorii dopaminici D2/D3 presinaptici şi accentuează sinteza şi eliberarea de
dopamină, reducând astfel simptomele negative, afective şi, parţial, pe cele cognitive. Dozele mai
mari de amisulprid, la fel ca şi cele ale altor antipsihotice din generaţia a doua, inhibă specific
receptorii dopaminergici postsinaptici extrastriatali şi, astfel, ameliorează simptomele pozitive.
Medicamentele SDA blochează nu numai receptorii dopaminergici D2, dar, prin inhibarea
receptorilor 5–HT2, cresc, de asemenea şi eliberarea de dopamină în cortexul prefrontal şi, astfel,
reduc simptomele negative şi afective şi EPS. Proprietăţile grupului MARTA sunt identice cu cele
ale SDA; adiţional, afinitatea lor pentru receptorii muscarinici creşte eliberarea presinaptică de
acetilcolină (efect procognitiv) iar blocarea receptorilor histaminergici H1 induce sedare şi creştere
în greutate. În viitorul apropiat se aşteaptă să devină disponibil un nou medicament, cu un
mecanism de acţiune în întregime diferit – aripiprazolul, care este atât un agonist/antagonist al
dopaminei, cât şi un antagonist al serotoninei. Recent, în cazul unora din antipsihoticele din
generaţia a doua (clozapina, quetiapina) a fost implicată o constantă de disociere înaltă a legării de
receptorii D2 (40). S–a presupus că antipsihoticele din generaţia a doua ocupă mai puţin de 80% din
receptorii D2 (cu excepţia amisulpridului, risperidonului şi zotepinei, la care ocupanţa este
dependentă de doză), că au potenţial cataleptogen redus şi o diferenţă mare între dozele
antipsihotice şi cele care induc EPS (255).
Proprietăţile farmacologice ale antipsihoticelor din generaţia a doua definesc, de asemenea,
profilul lor clinic de siguranţă. Cu excepţia amisulpridului, risperidonului şi zotepinei, şi nu în mod
diferit de antipsihoticele tradiţionale, ele nu conduc la creşteri susţinute ale nivelurilor prolactinei.
Cu excepţia EPS şi a hiperprolactinemiei, evenimentele adverse cele mai frecvente sunt sedarea
(blocarea receptorilor histaminici H1 şi a receptorilor noradrenergici alfa 1), hipotensiunea
126