jurnalul român de psihofarmacologie romanian journal of ...

VI. Antipsihoticele convenţionale: Eficacitate, efecte secundare
Antipsihoticele antidopaminergice reprezintă opţiunea tradiţională în tratamentul
tulburărilor psihotice acute. La administrarea acestor medicamente răspunsul terapeutic este, în
general, bun la majoritatea pacienţilor. Se produce o reducere a simptomelor pozitive în faza acută a
bolii, durata episoadelor se scurtează iar numărul de recăderi scade. Antipsihoticele cu potenţă
înaltă sau cu potenţă scăzută nu sunt numai blocante stereo–neselective ale receptorilor
dopaminergici D2, dar pot avea afinitate şi pentru receptorii muscarinici, histaminici, alfa
adrenergici şi alte sisteme de receptori.
Se consideră că efectele antipsihotice ale antipsihoticelor convenţionale se datorează
blocadei sistemului dopaminergic, în special a receptorilor D2. Dovezile cu privire la eficacitatea lor
asupra simptomelor pozitive (delir, halucinaţii, tulburări de gândire, perturbări comportamentale)
derivă din trialurile controlate care au debutat în anii 1950 cât şi din experienţa clinică extensivă de
până acum (de ex., 19–33).
Efectele secundare cele mai tipice asociate cu antipsihoticele convenţionale sunt simptomele
neurologice (34). Datorită blocării neselective a receptorilor dopaminergici din calea dopaminergică
nigrostriatală, pacienţii au frecvent efecte secundare extrapiramidale (EPS): parkinsonism, distonie,
akatizie şi diskinezie. Administrarea prelungită poate să conducă la EPS cronice, cum ar fi
diskinezia tardivă. Condiţia cea mai severă, cu risc vital, care poate să survină în cursul
tratamentului este sindromul neuroleptic malign. Blocada căii dopaminergice tuberoinfundibulare
determină creşterea nivelurilor prolactinei cu galactoree ulterioară, perturbări ale ciclului menstrual
şi disfuncţii sexuale. Alte efecte secundare frecvente includ simptomele antihistaminice (sedare,
creştere în greutate), efectele anticolinergice (blocada receptorilor muscarinici detrmină uscăciunea
gurii, vedere neclară, constipaţie, tahicardie, retenţie urinară; efectele centrale pot să inducă deficit
cognitiv, confuzie, delirium) şi efecte antiadrenergice (hipotensiune ortostatică). Antipsihoticele
convenţionale pot, de asemenea, să determine alergie şi fotosensibilizare, afectări hepatice
(creşterea enzimelor hepatice, icter), retinopatii pigmentare şi opacifiere corneană, leucopenie şi
agranulocitoză., embolii pulmonare, prelungirea intrvalului QT, moarte subită şi crize epileptice
datorate scăderii pragului convulsivant. Sindromul deficitar cu simptome negative marcate şi
depresia indusă de neuroleptice rămân un subiect de discuţie (253, 254).
Deşi antipsihoticele convenţionale scurtează durata episoadelor psihotice, totuşi, eficacitatea
lor poate fi mai redusă în prevenţia recăderilor, din cauza problemelor de complianţă. Chiar dacă
administrarea lor reduce cert simptomele pozitive, antipsihoticele convenţionale sunt considerate
mai puţin eficiente în tratamentul simptomelor negative, afective şi al deficitului cognitiv (35). În
fapt, ele pot chiar să inducă sau să agraveze simptomele negative. În pofida administrării lor,
aproximativ 30–50 % din pacienţi suferă de simptome reziduale (256–258); conform rezultatelor
124