jurnalul român de psihofarmacologie romanian journal of ...

Participarea familiei trebuie să includă psihoeducaţie, ameliorarea strategiilor de a face faţă
şi de a rezolva probleme, îmbunătăţirea comunicaţiei, reducerea stresului şi suportul familial.
Programele de intervenţie precoce sunt concepute pentru a educa pacienţii şi familiile în legătură cu
simptomele prodromale şi a–i încuraja să solicite intervenţia precoce, în special în cazul recăderii
iminente a bolii. Pacienţilor şi membrilor de familie trebuie să li se pună la dispoziţie informaţii cu
privire la natura şi managementul bolii şi trebuie să fie încurajaţi să colaboreze la planificarea şi
implementarea tratamentului.
Principalele scopuri ale intervenţiilor psihosociale în managementul tulburărilor psihotice
sunt creşterea, menţinerea sau introducerea funcţionării mai bune în sfera interpersonală şi în cea
socială şi promovarea vieţii independente. Abordările psihosociale de bază, care au făcut obiectul a
numeroase studii, includ managementul de caz, reabilitarea socială, reabilitarea vocaţională,
intervenţia familială, antrenarea abilităţilor şi managementul propriei boli, reabilitarea cognitivă,
precum şi tratamentul integrat al diagnosticului dual (14) Ghidul APA (5) încurajează dezvoltarea
unui plan de intervenţii sociale specifice. Acest plan trebuie să implice în realizarea, implementarea
şi evaluarea lui, pacientul, familia şi alţi furnizori de asistenţă.
Asistenţa medicală generală trebuie furnizată pentru toţi pacienţii care suferă de boli
mintale. Pacienţii psihiatrici suferă adesea de diferite condiţii medicale care merită întreaga noastră
atenţie şi care pot, de asemenea, să fie implicate în determinismul stărilor psihotice acute.
IV. Farmacoterapia: Alegerea medicamentului
Odată ce s-a stabilit necesitatea instituirii tratamentului medicamentos pentru controlul unei
tulburări psihotice acute, selecţionarea medicaţiei potrivite pentru un pacient dat (de ex., cu boala
Parkinson sau cu diskinezie tardivă) este o sarcină de importanţă esenţială. În prezent este
disponibilă o largă gamă de antipsihotice. Pe lângă agenţii convenţionali, antidopaminergici, au
apărut în ultimii câţiva ani numeroase antipsihotice noi, de generaţia a doua (1). Medicul trebuie să
fie atent, pentru a alege un medicament care are şansa cea mai bună de a fi util pentru boala unui
pacient dat; aceasta înseamnă o medicaţie care să atragă remisiunea rapidă fără stigmatizarea
pacientului, care să fie uşor de administrat şi bine tolerată. La alegerea căii de administrare (orală
vs. injecţia parenterală), trebuie luate în considerare dorinţa şi abilitatea de a coopera ale
pacientului, precum şi nevoia de sedare rapidă. Cu toate că există medicamente cu eficacitate
demonstrată împotriva unor simptome ţintă specifice, agenţii mai sedativi vor fi folosiţi la pacienţii
cu agitaţie acută, în timp ce antipsihoticele mai puţin sedative din generaţia a doua vor fi preferate
în prezenţa simptomelor predominant negative. Siguranţa şi posibilele efecte secundare trebuie luate
şi ele în considerare, pentru că afectează starea pacienţilor, cooperarea şi atitudinea lor faţă de
terapie. În prezenţa complianţei parţiale (de ex., pacientul ia medicaţie orală, dar nu o înghite), pot
fi luate în considerare tabletele cu dizolvare rapidă sau formulările lichide.
122