jurnalul român de psihofarmacologie romanian journal of ...

Perspectiva psihosocială
Buss – 1961, a definit actul agresiv drept „un răspuns ce furnizează stimuli nocivi unui alt
organism”. Deşi rata globală a comportamentului agresiv a rămas constantă în ultimele decenii,
incidenţa violenţei la tineri a crescut semnificativ (Potter şi Mercy, 1997). Costurile acestui
comportament pentru individ, familie şi societate pot fi severe şi pot include perturbarea gravă a
relaţiilor sociale, prejudicii fizice pentru persoana agresată şi probleme judiciare.
În acest context, identificarea factorilor constituţionali şi de mediu care influenţează
răspunsul agresiv, rămâne o ţintă importantă pentru cercetători şi clinicieni. Observaţia directă,
evaluarea-măsurarea în condiţii experimentale, precum şi studiile epidemiologice, constituie
principalele mijloace de descifrare a comportamentului agresiv.
Studiile „în câmp” (field studies) sunt diverse, de exemplu urmărirea copiilor pe terenul de
joacă sau a bolnavilor psihici în spital. Observarea se poate face prin sisteme dezvoltate individual
de către fiecare cercetător sau cu ajutorul unor scale standardizate, cum ar fi Overt Aggression
Scale. Dată fiind frecvenţa mică a agresivităţii la pacienţii internaţi, s-au dezvoltat scale şi
chestionare ce explorează antecedentele şi tendinţele agresive actuale (Campbell, 1999; Lane şi
Cherek, 2000).
Procedurile de laborator s-au conturat încă din anii ’60. Prima dintre ele a fost denumită
paradigma „profesor-elev” şi măsura agresivitatea prin intensitatea şocului pe care subiectul (ce
îndeplinea rolul profesorului) îl aplica elevului care dădea răspuns greşit (Buss, 1961). A doua
procedură a fost dezvoltată de Taylor – 1967 (Taylor Competitive Reaction Time Task) şi analizează
agresivitatea tot în funcţie de intensitatea şocului, aplicat de subiect unui competitor.
În anul 1981, Cherek a imaginat o nouă procedură de evaluare în laborator a agresivităţii,
denumită Point Subtraction Aggression Paradigm (PSAP), care evaluează răspunsul subiectului în
situaţii frustrante. Procedura permite în plus măsurarea efectelor medicamentelor şi substanţelor
asupra agresivităţii. Astfel, s-a observat că nicotina, amfetaminele, cafeina cresc răspunsul agresiv,
pe când alcoolul, benzodiazepinele şi barbituricele îl scad (Cherek, 1981,1990). În prezent, PSAP
este cea mai folosită metodă de evaluare a agresivităţii.
Relaţia agresivitate-impulsivitate
Numeroase studii (Logue, 1988; Cherek, 1997; Allen, 1998) au demonstrat că agresivitatea
se corelează foarte bine cu impulsivitatea. Ca şi în cazul agresivităţii, sistemul serotoninergic a fost
principalul implicat în tulburările de control al impulsurilor (Mehlman, 1994).
S-a demonstrat că primatele cu nivel scăzut 5-HIAA în LCR se angajează în comportamente
riscante şi impulsive (Mehlman, 1994). Administrarea de inhibitori ai recaptării serotoninei
(Richards, 1993), de agonişti serotoninergici (Poulos, 1996) sau de agenţi eliberatori ai serotoninei
113