jurnalul român de psihofarmacologie romanian journal of ...

viteză de 95 km/h, reprezintă o caracteristică a performanţelor individuale de conducere. Analiza
SDLP a evidenţiat că triprolidina 10 mg p.o., antihistaminic H1 sedativ, afectează performanţele
conducerii timp de 4 ore, asemănător unei alcoolemii de 0,05 mg/dL, în timp ce loratadina nu are
efecte negative (O'Hanlon, 1988; O'Hanlon şi Ramaekers, 1995).
Utilizând acelaşi test de conducere, s-au comparat într-un studiu dublu-orb, încrucişat,
efectele dozelor unice de cetirizină 10 mg p.o., loratadină 10 mg p.o. şi placebo, cu sau fără alcool
(0,72 g/kg), cu înregistrare electroencefalografică. Alcoolemia de 0,2-0,37 mg/mL a afectat
semnificativ performanţa conducerii, iar efectele cetirizinei au fost asemănătoare. Valorile SDLP au
crescut semnificativ în cazul administrării cetirizinei, comparativ cu placebo, şi în cazul asocierii
cetirizinei cu alcoolul, comparativ cu placebo şi alcoolul singure. Loratadina nu a avut efecte
semnificative asupra nici unui parametru de performanţă (Ramaekers et al, 1992). Un studiu
randomizat, dublu-orb, încrucişat (Ridout et al, 2003), care a utilizat o baterie de teste incluzând
CFF, CRT, timpul reacţiei de frânare (brake reaction time, BRT), timpul de reacţie la motor (motor
reaction time, MRT) şi timpul de reacţie total (total reaction time, TRT), a evidenţiat că hidroxizinul
50 mg p.o. produce alterarea semnificativă a CFF, RRT şi TRT, comparativ cu placebo, în schimb
fexofenadina 180 mg p.o. nu are efecte defavorabile asupra determinărilor obiective legate de
conducerea autovehiculului, chiar la asocierea cu alcoolul 0,3 g/kg (alcoolemie de 0,43-0,5 g/L).
La pacienţii care nu conduc autovehicule, majoritatea antihistaminicelor H1 nesedative pot
fi administrate în siguranţă cu alcoolul, sedativele, hipnoticele, antidepresivele sau alte substanţe
active pe sistemul nervos central. La asocierea cu decongestionantele pot apare efectele adverse
legate de stimularea sistemului nervos central ale acestora, în special insomnie (Simons, 1999).
Loratadina, desloratadina şi fexofenadina pot fi utilizate la pacienţii cu profesii cu risc
crescut, ce necesită aptitudini performante. Loratadina 10 mg o dată pe zi şi fexofenadina 120-180
mg o dată pe zi sunt în general acceptate de către grupul RTO (Research and Technology
Organization) al NATO ca tratament antihistaminic H1 la piloţi de avioane civile şi militare în
S.U.A., pe baza unor considerabile dovezi ştiinţifice (Report of the Human Factors and Medicine
Panel Working Group 26, RTO/NATO, citat de Mohler et al, 2002). Cetirizina nu este aprobată
datorită potenţialului ei sedativ. Loratadina este aprobată de Administraţia Aviaţiei Federale (FAA)
din S.U.A. încă din 1996 (Nolen, 1997). Acest antihistaminic H1 nu a cauzat sedare sau afectare
negativă a performanţelor de zbor comparativ cu placebo, la piloţi de avioane civile şi militare din
Brazilian Airlines şi Forţele Aeriene Braziliene, într-un studiu dublu-orb, cu teste complexe de
simulare computerizată a zborului (Neves-Pinto et al, 1992). Un alt studiu randomizat, dublu-orb,
placebo-controlat, a evaluat prin teste subiective şi obiective (vigilenţă, sarcini complexe) efectele
loratadinei 10 mg p.o. în condiţii de cabină presurizată. Comparativ cu triprolidina care a avut
efecte defavorabile pe parametri subiectivi şi obiectivi, loratadina nu a afectat performanţele de zbor
99