Premiul I – Adelina Butnaru

Premiul I – Adelina Butnaru
4t (4 timpi)
nu ştiu de ce câinele vecinului de la 1 mă enervează
e singurul pechinez care nu mă înduioşează probabil
din cauza soţiei vecinului care stă cu
fundul ei mare pe băncuţa din faţa blocului
de lângă gura de canalizare cu 4 ochi împuţită
şi tace
latră lângă piciorul meu în semn de salut sau nu
ham ham mi-am zis ce să-nsemne asta
câinii care latră totuşi nu muşcă
vecinul meu e freelancer are 50 de ani şi monitorizează
de la etaj
intrările – ieşirile
să trăiţi! vara asta am lucrat la muzeu
primul meu job full time consemnaţi domnule
au ieşit 1000 de lucrări din care intrate 992
s-au rătăcit 8 am găsit 6 + 1 fără număr de inventar
iar fabrica de cherestea am visat-o câteva nopţi la rând ...
după care am întors paharul
cristina paul ibrahima anca ana doru dima jeni lili raluca simion militaru
vă scriu aici să nu vă uit cândva o să mi se facă dor de voi
cine ştie cum
într-una din zilele mele sensibile
mi-a spus paznicul pe scările rulante în timp ce cobora
ştii eu par mai bătrân cu 5 ani soţia şi fetiţa mea au murit
şi continua să se ducă-n jos
am replicat O!
mai mult nu am putut
...
nu avea nici măcar tonfă cu inel
nu avea nimic
mai târziu m-am gândit Doamne! câte poate ascunde
o mustaţă pe nişte scări rulante
după asta am început să am mai multă compasiune

fie şi pentru gorilele de la Terra Service
să fiu mai bună
ca o motocicletă-n 4 timpi,
să iert orice
...
Giroscop
când o să avem părul alb ca taţii noştri vom înţelege toate legile fizicii
atunci toate rotirile corpurilor rotitoare se vor întrerupe
să creşteţi şi voi copii şi o să vedeţi
giroscoapele astea nebune sunt greu de controlat
când o să pricepem toate legile naturii ridurile vor fi fost adânci şi pline de praf
dar nici asta nu va mai fi contat pline de ele însele amintirile sunt întotdeauna mai
frumoase pe feţele oamenilor impregnate ca un tatuaj sub piele
acolo între creste se ascunde cel mai fin nisip
toate dungile astea modulate nu ştii de unde vin, încotro se îndreaptă
pentru că poţi să confunzi o pubelă cu-n om –
chiar tu eu noi suntem uneori
din cauza culorilor, sau a timpului, cu hainele rupte si bucaţi lipsă
mergem cu ele aşa oricât de sângerânde ar fi rănile
pasul e cadenţat şi-n fiecare drum rătăceşte spre înainteinapoi
până cand ramane doar o pată
până când vei rămâne doar un punct infinitezimal pe linia orizontului
vei schimba multe haine: a ta cu a vecinului, a ta cu a copilului tău,
cu a părintelui tău, cu a nebunului, cu a bolnavului, cu a profesorului,
cu a celui care loveşte sau mangâie, cu a celui ce se întreabă
cu a Atotcunoscătorului când?
Alergând tot timpul
alina e ca o mamă pentru lume te-nvaţă să iubeşti pisicile şi să nu judeci
într-o zi toate astea o să se termine chiar şi poliedrul nebun se va încurca
în propriile-i parţi rupându-i-se laturile decofrate una câte una
atunci umbrele vor fi mai puţin însufleţite zâmbeşte spuneai
alina se îngrijeşte de toate odată mi-a adus un fes să-mi acopăr frigul din creştet
şi-a vrut să facem schimb de friguri nu ştiu ce se întâmplă
ea avea numai căldură sub cozorog şi vorbea repede repede să ridice pulbere din spaţiul inert
vroia să renunţe la chip – oricum se va uita într-o zi – nu avea ochi vedea cu sufletul
lasă nu fi tristă e ca şi cum am compara “Dinamismul unui câine în lesă” cu
“Dog barking at the moon” unii doar latră pentru că sunt liberi alţii se zbat
să rupă legăturile prea strânse unii muşcă instinctual alţii au Stăpân

dar alina are scut şi ştie să-şi lipească umărul ca zid
îşi întinde braţele metalice chiar şi peste cele mai înalte locuinţe
doar aşa poţi înţelege anatomia circuitelor
alina e locul în care poţi să fugi când ţi-e frică şi nu mai ai unde te duce
mi-am făcut culcuş acolo de câteva ori peste seară până când prima raza de lumină
mi-a intrat în ochi, şi-am zis hai să plec e rândul altcuiva să-şi odihnească pleoapa aici
şi mă duc, zbor, ea după mine, cred că timpul ne aleargă