TEZA DE DOCTORAT - Universitatea Transilvania

Rezumatul tezei de doctorat
2.1. Clasificarea metodelor de udare
Ţinând seama de scopul lor principal, irigaţiile se împart în următoarele categorii:
a) Irigaţia de umezire (arozantă), care are scopul direct de a completa
umiditatea solului pentru a-i crea un regim de apă şi aer corespunzător regimului optim de
hrană al plantelor. Acesta este scopul majorităţii absolute a irigaţiilor.
b) Irigaţia fertilizantă, având scopul principal de a procura solului
îngrăşămintele necesare prin intermediul apei, printr-o distribuţie mai uşoară şi mai
uniformă.
Pentru fertilizarea solului pot servi apele mâloase ale viiturilor cursurilor de apă,
apele uzate ale canalizării oraşelor, apelor centrelor zootehnice conţinând must de
bălegar, apele conţinând îngrăşăminte minerale artificiale sau apele bogate în oxigen.
c) Irigaţia de spălare, având scopul de a spăla la suprafaţa solului sau de a
introduce în orizonturile inferioare ale solului, prin procesul de levigare, sărurile în exces
nocive. Acest fel de irigaţie se întrebuinţează şi pentru distrugerea dăunătorilor cum ar fi
şoarecii de câmp, larvele de cărăbuş, filoxfera etc.
d) Irigaţia de încălzire cu apă mai caldă decât solul, utilizând apa caldă
evacuată de fabrici şi uzine sau ape termale subterane. Are scopul de a combate gerurile
slabe de scurtă durată din timpul primăverii sau de a prelungi perioada de vegetaţie din
timpul toamnei.
După modul în care se introduce apa în sol, deosebim următorele metode de
irigaţie:
I. Irigaţia de suprafaţă sau gravitaţională este cea mai răspândită metodă. Se aplică
în următoarele variante de udare:
a) Irigaţia prin inundare sau submersiune, prin care parcelele se acoperă cu
un strat de apă care se infiltrează treptat în adâncime. Se utilizează atât prin
fertilizarea solului prin colmatare, în perioada stagnării vegetaţiei, cât şi
pentru umezirea solului în timpul perioadei de vegetaţie. Este metoda
specifică a orezului.
b) Udarea prin revărsare sau circulaţie, constând din circulaţia pe suprafaţa
în pantă a terenului a unui strat subţire de apă, care în timpul scurgerii se
infiltrează pe verticală. Se aplică mai ales culturilor de ierburi şi cereale.
c) Udarea pe brazde. Apa curge în brazde înclinate sau stagnează în brazde
orizontale, între şirurile de plante, îmbibă solul în profunzime şi lateral, prin
gravitaţie şi capilaritate. Această metodă se utilizează mai ales pentru
irigarea prăşitoarelor.
II. Irigarea subterană, la care apa este introdusă în sol prin tuburi, jgeaburi sau galerii –
cârtiţă subterane, umezind solul în toate sensurile, prin gravitaţie şi capilaritate.
III. Irigaţia prin aspersiune, ploaie artificială sau stropire. Dispersarea apei în picături,
imitând ploaia naturală, se face utilizând instalaţii de energie şi aparate de ploie
(aspersoare). Este metoda cu cea mai mare răspândire, alicată la orice culturi.
2.2. Criterii care stau la baza alegerii metodelor de udare
Pe baza criteriului pedoclimatic, în zona subumedă din România unde, în anii
normali, irigarea este necesară numai în lunile iulie şi august având un caracter net de
suplimentare cu norme mici de udare, este indicată mai ales aspersiunea. În zona
semiaridă, unde este nevoie de irigare la toate culturile, în general de la finele lunei mai la
începutul lunei septembrie, cu norme de udare mari şi udări de aprovizionare, metoda de
udare cea mai indicată este scurgerea la suprafaţă pe brazde sau fâşii.
Vântul limitează folosirea aspersiunii, prin reducerea uniformităţii distribuţiei apei şi
prin sporirea pierderilor prin evaporaţie, în timpul udării.
]
Autor: ing. Mihail NEDELCU Conducător ştiinţific: Prof.univ.dr.ing. Ioan CÂNDEA
- 20 -