introducere - Gr.T. Popa

P ARTE A P E RS ONALĂ
Aceste observaţii au fost emise pe baza următoarelor considerente:
• majoritatea pacienţilor pot fi trataţi în condiţii de siguranţă de către medicul
stomatolog deoarece există doar un număr minim de complicaţii medicale
asociate cu tratamentul dentar al pacienţilor HIV-pozitivi;
• leziunile orale descoperite la pacienţii HIV-pozitivi constituie indicatori
importanţi, uneori chiar esenţiali, pentru aprecierea gradului de
imunosupresie, progresia bolii şi SIDA
• tratamentul general al pacienţilor HIV-pozitivi se poate îmbunătăţi
considerabil dacă tot mai mulţi stomatologi vor fi apţi să practice examinări
şi controale clinice eficiente, în scopul diferenţierii între ţesuturile orale
normale şi patologice
• lărgirea cunoştinţelor stomatologilor faţă de ″miturile″ legate de maladia
HIV va putea, pe de o parte, minimaliza frica legată de tratarea pacienţilor
infectaţi şi, pe de altă parte, eradica discriminării indivizilor contaminaţi
• eforturile personalului medical însuşi infectat cu HIV de a se măsura cu
succes cu propria maladie necesită suportul activ al colegilor
Infecţia cu virusul HIV cauzează o maladie progresivă asociată cu disfuncţie şi
deficienţă imunitară.
Majoritatea pacienţilor cu maladia HIV dezvoltă infecţii oportuniste majore, boli
autoimune şi neoplasme asociate cu morbiditate şi mortalitate accentuată pe măsură ce
reacţiile imune se reduc. SIDA constituie ultimul stadiu al maladiei şi este definită prin
mai multe manifestări clinice, precum şi prin deteriorarea sistemului imunitar evaluată
prin reducerea numărului de celule limfocitare CD4+ sub 200 celule/mm 3 . Celulele
CD4+, cunoscute şi ca limfocite T4 helper reprezintă o subgrupă de celule limfocitare
T care prezintă receptorul de membrană CD4 (5, 249).
Patogeneza maladiei SIDA este bazată pe interacţiunea dintre agentul cauzator şi
sistemul imun al gazdei. Ţinta iniţială a virusului HIV sunt celulele care exprimă
receptorul CD4+ la nivelul membranei. În afară de celulele T4 helper, monocitele şi
macrofagele exprimă şi ele aceşti receptori, într-o măsură mai redusă. Monocitele pot
servi şi ca purtătoare de HIV, transportând virusul din ţesuturile limfoide către tot
organismul.
Un efect dramatic al infecţiei HIV se remarcă în stadiul în care viruşii se replică
în interiorul limfocitelor CD4+ producând distrugerea totală a acestora, pierderea
funcţiei lor normale de imunoprotecţie şi, în final, reducerea lor numerică.
Aceste fenomene sunt acompaniate de infecţii oportuniste orale şi sistemice.
Reducerea numerică a celulelor CD4+, combinată cu nivelul de replicaţie al viruşilor,
constituie un anticipator demn de încredere al progresiei maladiei şi prognozei.
Evoluţia naturală a maladiei HIV se poate schimba în funcţie de tratamentul
medical efectiv. Acesta implică utilizarea unei baterii de medicamente antivirale ce
urmăresc să influenţeze stagii diferite ale replicaţiei virale (57, 249):
� transcripţia reversă
� asamblarea/eliberarea viruşilor
20