Sidney Sheldon - Churry-Burry

pe aici pentru că erau puţine case construite atât de sus. Elizabeth privi în jos spre
stânga ei şi văzu că marea era neagră şi agitată, umflată de furtuna din timpul nopţii.
Conducea încet pentru că această parte a drumului era foarte periculoasă. Era
îngustă, cu două benzi tăiate în munte de-a lungul unei prăpăstii imense. Pe banda
interioară era piatra stâncoasă a muntelui, iar pe cea exterioară o cădere de sute de
metri până la mare. Elizabeth se ţinu-cât mai aproape de banda interioară, frânând
pentru a împiedica avântul maşinii pe panta abruptă.
Maşina se apropia de o curbă periculoasă. Automat Elizabeth apăsă piciorul pe
frână ca să încetinească Jeep-ul. Frânele nu funcţionau.
Nu înţelese imediat. Elizabeth apăsă din nou, mai tare, împingând cu toată puterea
pedala până la podea, inima zvâcnindu-i în piept pe măsură ce maşina câştiga viteză.
Luă curba şi se mişcă tot mai repede, luând-o la goană în jos pe drumul abrupt, tot
mai repede cu fiecare secundă. Apăsă din nou frânele. Nu mai existau.
ân faţă apăru o altă curbă. Lui Elizabeth îi era frică să-şi ia ochii de pe drum şi să
privească la cadranul ce indica viteza, dar din colţul ochiului putu să vadă acul urcând
în sus şi sângele îi îngheţă în vine. Ajunse la curbă, derapa în jurul ei, mult prea
repede. Roţile din spate alunecară spre marginea prăpastiei, apoi tracţiunea
cauciucurilor din faţă făcu ca maşina să plonjeze înainte, repezindu-se pe panta
abruptă. Nimic nu o mai putea opri acum, nici o barieră, nici un control. Era o cursă a
groazei în care o aşteptau alte curbe mortale. .
Mintea lui Elizabeth căuta cu disperare un mod de a scăpa. Se gândi să sară. Riscă o
privire scurtă la cadranul vitezei. Mergea cu peste o sută de kilometri la oră şi câştiga
viteză cu fiecare clipă, blocată între stânca muntelui şi prăbuşirea în spaţiu. Va muri. Şi
într-o revelaţie de moment îşi dădu seama că este defapt ucisă şi că şi tatăl ei fusese
ucis. Sam citise raportul şi dispăruse. Iar acum ea îl urma. Nu bănuia cine ar putea fi
ucigaşul ei, cine îi detesta atât de mult pentru a face un lucru atât de groaznic. Ar fi
suportat mai uşor dacă ar fi fost vorba de un străin. Dar era cineva pe care ea îl
cunoştea, care o cunoştea pe ea. în faţa ochilor îi apărură diferite chipuri. Alee... Ivo...
Walther... Charles... Era unul dintre ei. Cineva din conducerea companiei.
Moartea ei va fi considerată un accident, ca şi a lui Sam. Elizabeth plângea în tăcere,
lacrimile amestecându-se cu stropii de ploaie, dar nu era conştientă de ce se întâmplă
cu ea. Jeep-ul începu să patineze pe suprafaţa umedă, iar Elizabeth se străduia să ţină
roţile pe drum. Ştia că e doar o problemă de secunde înainte de a se răsturna peste
stâncă, uitând de toate. Corpul îi devenise ţeapăn, iar mâinile îi erau amorţite pentru
că ţinea strâns volanul. Acum nu mai era nimic în univers decât ea, gonind în jos,
urletul vântului trăgând de ea, spunându-i „Hai, vino cu mine", lovind maşina,
încercând să o împingă în prăpastie. Jeep-ul derapa din nou, iar Elizabeth luptă cu
disperare să-l îndrepte, amintindu-şi ce fusese învăţată: „Condu în derapare,
totdeauna în direcţia derapării", iar roţile din spate s-au îndreptat şi maşina porni din
nou în cursa infernală. Elizabeth aruncă o nouă privire spre cadranul vitezei... o sută
treizeci de kilometri la oră. Se îndrepta spre o curbă şerpuită, periculoasă şi ştia că de
data asta nu va mai reuşi să treacă de ea.
Ceva îngheţă în mintea ei şi parcă un văl subţire se puse între ea şi realitate. Auzi
vocea tatălui ei: „Ce faci aici singură în întuneric?" şi o ridica în braţe ducând-o în pat şi
era pe scenă dansând, învârtindu-se, învârtindu-se, iar Madame Netturova urla la ea
sau era vântul? şi Rhys era iângă ea spunându-i: „De câte ori împlineşte o fată