Sidney Sheldon - Churry-Burry

fereastră. Obloanele de fier erau închise şi draperiile trase. Le deschise larg şi lăsă să
intre aerul proaspăt de munte, plăcut şi răcoros, amintind de venirea toamnei. Va
dormi în această cameră.
Elizabeth se întoarse jos şi intră în bibliotecă. Se aşeză într-un scaun de pieLe,
frecându-şi mâinile de marginile lui. Aici stătea Rhys când discuta afaceri cu tatăl ei.
Se gândi la Rhys şi îşi dori să fie aici, lângă ea. îşi aminti de seara când o adusese
înapoi de la cina lor din Paris, şi cum ea se dusese în camera ei şi scrisese: „Doamna
Rhys Williams". Sub imboldul momentului Elizabeth se aşeză la masă, luă un stilou şi
scrise încet: „Doamna Rhys Williams". Privi aceste cuvinte şi zâmbi.
- Mă întreb, zise ea cu voce tare, oare câte idioate fac acelaşi lucru în clipa asta?
Îl alungă pe Rhys din gând, dar el rămase încă undeva ascuns în mintea ei, liniştindo.
Se ridică şi hoinări prin casă. Explora bucătăria mare, demodată, care avea o sobă
cu lemne şi două cuptoare.
Deschise frigiderul. Era gol. Ar fi trebuit să anticipeze asta, pentru că vila fusese
închisă. Cu frigiderul gol i se făcu brusc foame. Căută prin dulapuri. Găsi două
conserve de peşte, un borcan de Ness-cafe şi un pachet de biscuiţi. Dacă va rămâne
aici pe toată perioada week-end-ului, va trebui să se organizeze. Decât să iasă în oraş
pentru fiecare masă, mai bine să cumpere de mâncare la micile pieţe din Cala di Volpi,
ca să aibă rezerve pe mai multe zile. în şopron se afla de obicei un Jeep, iar acum se
întrebă dacă încă mai este la locul lui. Ieşi prin spatele bucătăriei, deschise uşa care
ducea la şopron şi văzu că Jeep-ul era acolo. Elizabeth se întoarse în bucătărie şi căută
pe un perete ascuns de un dulap cheile de la Jeep. Le găsi şi se îndreptă din nou'spre
şopron. Dacă nu are benzină? Băgă cheia în contact şi apăsă pe butonul de pornire.
Imediat motorul se trezi la viaţă. Deci această problemă era rezolvată. Dimineaţă va
pleca în oraş şi îşi va face cumpărăturile.
Se întoarse înapoi în casă. Trecând prin holul placat cu gresie, auzi ecoul propriilor
paşi, un sunet gol, singuratic. Ar fi vrut ca Alee să o sune şi chiar în timp ce se gândea
la asta se auzi telefonul. Se îndreptă spre el şi ridică receptorul.
-Alo.
- Elizabeth. Alee a telefon. Elizabeth izbucni în râs.
- Ce e aşa de amuzant?
- Nu m-ai crede dacă ţi-aş spune. Unde eşti?
- în Gloucester.
Elizabeth simţi brusc nevoia de a-i spune, de a-l informa despre hotărârea ei privind
compania. Dar nu la telefon.
- Vrei să faci ceva pentru mine, Alee?
- Ştii bine că da.
- Poţi să vii până aici? Aş vrea să discut ceva cu tine.
Urmă doar o mică ezitare, apoi Alee spuse:
- Bineânţeles.
Nici un cuvânt despre alte angajamente pe care va trebui să le amâne sau cât de
incomod era să zboare până acolo. Doar „bineânţeles". Acesta era Alee. Elizabeth se
forţă să spună:
- Adu-o şi pe Vivian.
- Mă tem că nu va putea veni. Ea... hm, are nişte probleme de rezolvat în Londra. Voi
sosi mâine dimineaţă'. E bine aşa?