Sidney Sheldon - Churry-Burry

- Pentru fiecare medicament care reuşeşte sunt cel puţin o mie care ajung în
camera aceasta. La unele medicamente se lucrează până la zece ani, apoi sunt
abandonate. Un singur medicament poate costa între cinci sau zece milioane de dolari
în perioada de cercetare, înainte să aflăm că nu are nici o valoare sau că ne-a luat-o
cineva înainte. Nu aruncăm nici unul din aceste produse pentru că din când în când
tineri cercetători se întorc la vechile descoperiri şi pot să facă ceva din ceea ce se
găseşte aici.
Sumele de bani erau însă copleşitoare.
- Hai, spuse Rhys, îţi voi arăta acum Camera Pierderilor.
Se afla într-o altă clădire, nepăzită, conţinând ca şi cealaltă cameră doar rafturi cu
sticluţe şi borcane.
- Şi aici pierdem o avere, spuse Rhys, dar aşa ne-am planificat.
- Nu înţeleg.
Rhys se îndreptă spre un raft şi ridică o sticluţă pe care scria „Botulism".
- Ştii câte cazuri de botulism au fost în Statele Unite în anul trecut? Douăzeci şi cinci.
Dar ne-a costat milioane de dolari ca să avem acest medicament în stoc. Luă o altă
sticluţă, la întâmplare. Aici este un antidot împotriva turBării. Această cameră este
plină de medicamente pentru boli rare - muşcături de şerpi, plante otrăvitoare. Le
livrăm gratuit armatei şi spitalelor, sub formă de ajutor social.
- îmi place această generozitate, spuse Elizabeth. Şi bătrânului Samuel i-ar fi plăcut,
se gândi ea.
Rhys o conduse în camera în care se făceau capsulele, unde sticlele erau duse spre
o uriaşă curea de transmisie. Până au traversat încăperea, sticluţele erau deja
sterilizate, umplute cu capsule, etichetate, li se punea vată deasupra şi erau sigilate.
Totul făcut de maşini automate.
Mai exista o fabrică de prelucrarea sticlei, un centru arhitectural pentru viitoarele
construcţii, o ramură care se ocupa de cumpărarea de teren pentru noile clădiri. într-o
altă clădire o mulţime de oameni traduceau prospecte în cincizeci de limbi şi le
tipăreau la o tipografie proprie.
Unele departamente îi aminteau lui Elizabeth de cartea lui George Orwell „1984".
Camerele sterile erau scăldate în lumini sinistre, ultraviolete. Camerele învecinate erau
vopsite în diferite culori - alb, verde sau albastru - iar muncitorii purtau uniforme de
aceeaşi culoare. De fiecare dată când intrau sau ieşeau dintr-o încăpere, trebuiau să
treacă printr-o cameră specială de sterilizare. Muncitorii în costume albastre erau
închişi toată ziua. înainte de a mânca, de a se odihni sau a se duce la toaletă, trebuiau
să se dezbrace, să intre într-o zonă de neutralizare, să-şi ia alte haine şi inversau
procesul atunci când se întorceau.
- Cred că aici ţi se va părea interesant, spuse Rhys.
Păşeau pe coridoarele gri ale unuia dintre centrele de cercetare. Au ajuns la o uşă
pe care scria „Accesul interzis". Rhys împinse uşa şi intrară înăuntru. Trecură de o
nouă uşă şi Elizabeth se trezi într-o încăpere cu o lumină slabă plină de sute de cuşti
cu animale. în cameră era foarte cald şi umed şi se simţi de parcă ar fi intrat într-o
junglă. Pe măsură ce ochii i se obişnuiau cu lumina slabă văzu că în cuşti se găseau
maimuţe, hamsteri, pisici şi şoareci albi. Multe animale aveau umflături în diferite părţi
ale corpului. Unele aveau capul ras şi erau încoronate cu electrozi implantaţi în
creierul lor. Multe ţipau şi scoteau sunete nearticulate, învârtindu-se prin cuşca lor, în