Sidney Sheldon - Churry-Burry

Simonetta şi Ivo Palazzi din Roma fuseseră întotdeauna cei mai amuzanţi. Erau
deschişi, prietenoşi, iar Ivo Palazzi o făcea pe Elizabeth să se simtă femeie cu adevărat.
Era conducătorul ramurii italiene a firmei „Roffe şi Fiii" şi se descurcase foarte bine.
Oamenilor le plăcea să facă afaceri cu Ivo. Elizabeth îşi amintea ce-i spusese o colegă
de clasă când se întâlnise cu Ivo.
- Ştii ce-mi place la verişorul tău? Are farmec şi e foarte galant.
Apoi erau Hélène Roffe-Martel şi soţul ei Charles, de la Paris. Elizabeth nu o
înţelesese niciodată prea bine pe Hélène, şi nici nu se simţea în largul ei lângă ea.
Hélène era drăguţă cu ea, dar exista în ea o anumită răceală de care Elizabeth nu
putuse trece niciodată. Charles era conducătorul ramurii franceze a firmei. Era
competent, din ceea ce auzise de la tatăl ei, îi lipsea însă forţa necesară. îndeplinea
ordine, dar nu avea iniţiative. Sam nu-l înlocuise pentru că ramura franceză era foarte
profitabilă. Elizabeth bănuia că Hélène Roffe-Martel era în mare parte responsabilă de
acest succes.
Lui Elizabeth îi plăceau verişoara ei din Germania Anna Roffe şi soţul ei Walther
Gassner. Elizabeth îşi amintea de bârfele din familie că Anna Roffe s-ar fi căsătorit cu
cineva care nu aparţinea clasei ei sociale. ; Walther Gassner era considerat ca o oaie
neagră, un vânător de zestre care se căsătorise cu o femeie urâtă, cu mulţi ani mai în
vârstă decât el, doar pentru banii ei. Elizabeth nu considera că verişoara ei era urâtă.
Anna i se păruse întotdeauna o persoană timidă, sensibilă, retrasă şi puţin speriată de
viaţă. Walther Gassner îi plăcu imediat. Avea trăsăturile clasice ale unui,star de
cinema, dar nu i se părea a fi nici arogant, nici mincinos. Părea într-adevăr foarte
îndrăgostit de Anna şi Elizabeth nu dădu crezare zvonurilor teribile care circulau pe
seama lui.
Dintre toţi verişorii, Alee Nichols era preferatul ei. Mama lui fusese o Roffe,
căsătorită cu Sir George Nichols, baronet. Lui Alee îi cerea ea sfatul când avea diferite
probleme. într-un fel, poate din cauza sensibilităţii şi tandreţei lui, i se păruse a fi
egalul ei, şi acum Elizabeth îşi dădea seama că aceasta însemnase un mare
compliment pentru el. O tratase întotdeauna de la egal la egal, mereu gata să-i dea
sfaturi sau să-i ofere ajutorul. Elizabeth îşi amintea că într-un moment de neagră
disperare se hotărâse să fugă de acasă. îşi făcuse valiza, apoi sub impulsul
momentului, îi telefonase lui Alee la Londra ca să-şi ia rămas bun. Era în plină
conferinţă, dar veni la telefon şi vorbi cu Elizabeth mai mult de o jumătate de oră. !
Când termină, Elizabeth se hotărâ să-l ierte pe tatăl ei ! şi să-i mai dea o şansă. Soţia lui
însă era ceva cu totul deosebit. în timp ce Alee era generos şi grijuliu,Vivian era egoistă
şi nepăsătoare. O preocupa doar persoana ei.
Acum câţiva ani, când Elizabeth îşi petrecu un week-end la casa lor din
Gloucestershire,- plecă singură la un picnic. începu să plouă şi se întoarse acasă mai
repede. Intră prin spate, şi tocmai se îndrepta spre sufragerie, când auzi voci din birou,
voci care se certau.
- M-am săturat să mai fac pe doica, spunea Vivian. Poţi să-ţi iei preţioasa verişoară şi
să o amuzi cum vrei. Plec la Londra. Am o întâlnire...
- Sunt sigur că ai putea să o amâni, Viv. Copilul mai rămâne doar o zi şi ea...
- îmi pare rău, Alee. Am chef să mă culc cu cineva şi o voi face în seara asta.
- Pentru Dumnezeu, Vivian!