Sidney Sheldon - Churry-Burry

Rhys era prezent la cea mai mare parte a acestor petreceri şi întotdeauna sosea cu
câte o fată frumoasă. Elizabeth le detesta pe toate. încerca să le copieze. Dacă Rhys
venea cu o fată cu părul prins în creştet, Elizabeth îl purta la fel. încerca să se îmbrace
la fel ca prietenele lui, să se comporte ca ele. Dar nimic nu părea să-l impresioneze pe
Rhys. Nici măcar nu o băga în seamă. Nemulţumită, Elizabeth se hotărâ să rămână ea
însăşi.
ân dimineaţa când împlini douăzeci şi unu de ani, coborând la micul dejun, îl auzi
pe Sam spunându-i:
- Rezervă nişte bilete de teatru pentru seara asta. Apoi supeu la Douăzeci şi unu.
Elizabeth se gândi: Şi-a adus aminte, şi se bucură imens.
Apoi tatăl ei adăugă:
- Vom fi doisprezece. Vom studia noile contracte cu Bolivia.
Nu spuse un cuvânt despre aniversarea ei. Primise telegrame de la câteva foste
colege şi asta a fost tot. Până la ora şase seara când sosi un enorm buchet de flori.
Elizabeth era sigură că este de la tatăl ei. Dar biletul spunea: „O zi frumoasă pentru o
domnişoară frumoasă." Era semnat „Rhys".
Tatăl ei plecă pe la ora şapte seara îndreptându-se spre teatru. Observă florile şi
spuse absent:
- Ai un admirator?
Elizabeth era tentată să-i spună: „Sunt un cadou de ziua mea de naştere", dar ce
sens ar fi avut! Dacă trebuie să-i aminteşti cuiva pe care îl iubeşti că este ziua ta de
naştere, atunci totul e inutil.
âl urmări pe tatăl ei plecând şi se întrebă ce va face în restul serii. însemna că se
maturizase, că era liberă, că devenise femeie. Ei bine, venise ziua magică, iar ea nu se
simţea cu nimic altfel decât acum un an. De ce nu-şi putuse aminti? Şi-ar fi amintit
oare dacă ar fi fost băiat?
Majordomul intră în cameră să o întrebe când va lua cina. Lui Elizabeth nu îi era
foame. Se simţea singură şi părăsită. Ştia că îşi plânge de milă, dar era mai mult decât
această zi nesărbătorită. Regreta toate zilele ei nesărbătorite din trecut, durerea de a
creşte singură, fără mamă, fără tată, fără cineva căruia să-i pese de ea.
La ora zece seara, se îmbrăcă într-un halat şi rămase în sufragerie în întuneric, în
faţa focului din cămin. Apoi auzi o voce:
- La mulţi ani!
Luminile se aprinseră şi în cadrul uşii apăru Rhys Williams. Veni spre ea spunând
mustrător:
- Nu aşa se sărbătoreşte o zi de naştere. De câte ori împlineşte o fată douăzeci şi
unu de ani?
- Eu... eu credeam că ar trebui să fii cu tata în seara asta, spuse Elizabeth tulburată.
- Am fost. A pomenit că eşti singură acasă, îmbracă-te. Mergem să cinăm.
Elizabeth clătină din cap. Refuză să-i accepte mila.
- Mulţumesc, Rhys. Nu... mi-e foame.
- Dar mie mi este foarte foame şi detest să mănânc singur. îţi dau cinci minute să-ţi
alegi o rochie de seară sau te iau pe sus aşa cum eşti.
Au luat cina într-un restaurant din Long Island şi au mâncat hamburgeri, chili, au
băut bere şi au discutat. Elizabeth se gândi că această seară este mult mai reuşită
decât cea de la Maxim. Toată atenţia lui Rhys era îndreptată asupra ei, iar Elizabeth