Sidney Sheldon - Churry-Burry

eveniment deosebit, o premieră, cu o mulţime de lucruri care puteau să nu reuşească.
Şi cu toate astea niciodată nu se simţise mai fericită. Visul ei din copilărie de a se
apropia de tatăl ei, de a-l face să aibă nevoie de ea, devenise realitate. Acceptase să se
adapteze faptului că nevoile lui erau impersonale, că valoarea ei pentru el se baza pe
cât de mult putea contribui la succesul companiei. Acesta era singurul criteriu după
care Sam Roffe judeca oamenii. Elizabeth reuşise să umple golul care se crease după
moartea mamei ei. Devenise gazda petrecerilor, pe care le dădea tatăl ei. Dar pentru
că Elizabeth era o fată foarte inteligentă devenise mai mult decât atât. Participa la
întâlnirile de afaceri ale lui Sam, în avioane, în hoteluri din străinătate, în fabrici, la
ambasade şi palate. îl urmărea pe tatăl ei cum îşi exercita puterea, punând în joc
miliarde de dolari pentru a cumpăra şi a vinde, pentru a demola şi a construi. „Roffe şi
Fiii'' era un imens corn al abundenţei şi Elizabeth observa cum tatăl îi lăsa pe prietenii
firmei să dispună de belşugul acesteia şi cum le refuza orice mărinimie duşmanilor.
Era o lume fascinantă, plină de oameni interesanţi, iar Sam Roffe îi domina pe toţi.
ân timp ce Elizabeth examina sala de dans, îl văzu pe Sam stând la bar, sporovăind
cu Rhys, un prim ministru şi un senator din California. Tatăl ei o văzu şi îi făcu cu
mâna. îndreptându-se spre ei îşi aminti de un anumit moment, cu trei ani în urmă,
când începuse ! totul.
Elizabeth se întorsese acasă chiar în ziua absolvirii. Acasă, în acel moment însemna
apartamentul din Beekman Palace în Manhattan. Rhys era acolo împreună cu tatăl ei.
Elizabeth ştia că va fi prezent. Purta imagini ale chipului său în locuri secrete ale
memoriei şi, ori de câte ori se simţea singură, deprimată sau descurajată, le scotea la
iveală încălzindu-se la vederea lor. La început totul i se păruse fără speranţă. O
şcolăriţă de cincisprezece ani I şi un bărbat de douăzeci şi cinci. Acei zece ani puteau la
fel de bine să fie şi o sută. Dar, printr-o minunată alchimie matematică, la optsprezece
ani diferenţa i se părea mai puţin importantă. Era ca şi cum ea îmbătrânea mai
repede decât Rhys, încercând să-l ajungă din urmă.
Amândoi bărbaţii se ridicară în picioare când ea intră în biblioteca unde discutau
afaceri. Tatăl ei spuse neatent:
- Elizabeth! Ai sosit acum?
- Da.
- Aha. Deci şcoala s-a terminat?
- Da.
- Bine.
Şi la atât se redusese primirea ei. Rhys veni spre ea zâmbind. Părea sincer bucuros
să o vadă.
- Arăţi minunat, Liz. Cum a fost absolvirea? Sam ar fi vrut să fie prezent, dar nu a
reuşit să-şi facă timp.
Îi spunea ceea ce tatăl ei ar fi trebuit să-i spună.
Elizabeth era furioasă pe ea însăşi pentru că se simţea îndurerată. Nu pentru că
tatăl ei nu ar fi iubit-o, îşi spunea ea, ci pentru că el era dedicat unei lumi din care ea
nu făcea parte. El ar fi acceptat cu siguranţă un fiu în această lume; o fată i se părea
străină. Nu intra în planurile firmei.
- V-am întrerupt, spuse ea, întorcându-se spre uşă.
- Aşteaptă puţin, spuse Rhys. Se întoarse spre Sam. Liz a venit acasă«tocmai la timp.
Ne poate ajuta la dineul de sâmbătă seara.