Sidney Sheldon - Churry-Burry

- Nu cred că îţi vor da mulţi bani pe ea.
- Ştiu. Nu vreau decât câţiva florini ca să-mi cumpăr un cărucior,
Inima lui Samuel începu să pompeze mai repede.
- Cred că te pot scuti de un drum. Schimb căruciorul meu pe calul tău.
ân mai puţin de cinci minute au încheiat afacerea. Acum lui Samuel nu-i rămânea
decât să-şi construiască un alt cărucior şi să-i explice tatălui său cum de reuşise să-l
piardă pe cel vechi şi cum de ajunsese în posesia unui cal care abia îşi trăgea
picioarele.
Samuel o duse pe Lottie în hambarul unde îl ţinuse şi pe Ferd. La o examinare mai
atentă calul avea o înfăţişare şi mai deprimantă. Samuel îl mângâie şi îi spuse:
- Nu te necăji, Lottie, noi doi vom intra în istoria medicinii.
Cinci minute mai târziu lucra deja la un nou ser.
Din cauza aglomerării şi lipsei de igienă din ghetou, epidemiile erau frecvente.
Ultima năpastă era o febră care producea tuse convulsivă, glandă umflată şi o moarte
dureroasă. Doctorii nu-i cunoşteau cauza şi nici nu ştiau cum să o trateze. Tatăl lui
Isaac se îmbolnăvi. Când Samuel auzi se grăbi să vorbească cu Isaac.
- Doctorul tocmai a plecat, spuse băiatul plângând. A spus că nu mai e nimic de
făcut.
De sus de la etaj se auzeau sunetele pe care le producea tusea distrugătoare ce
părea să nu se mai oprească.
- Vreau să faci ceva pentru mine, spuse Samuel. Adu-mi o batistă a tatălui tău.
Isaac se holbă la el.
- Una folosită. Şi ai grijă cum o ţii în mână. E plină de microbi.
O oră mai târziu Samuel se întoarse la grajd şi răzui cu grijă conţinutul batistei într-o
oală plină cu supă.
Lucră toată noaptea şi toată ziua următoare, injectând mici doze de substanţă apoi
doze mai mari, luptându-se cu timpul, încercând să salveze viaţa tatălui lui Isaac.
âncercând să salveze propria sa viaţă.
În anii care au urmat Samuel s-a tot gândit dacă lui Dumnezeu i s-a făcut milă de el
sau de sărmanul cal, dar Lottie supravieţui dozelor mai mari, iar Samuel obţinu prima
sa serie de antitoxina. Următorul pas era să-l convingă pe tatăl lui Isaac să-l lase să o
folosească.
După cum se dovedi nici nu fu nevoie de prea multă convingere. Când Samuel
ajunse la casa lui Isaac, aici era plin de rude, care îl jeleau pe omul care murea la etaj.
- Mai are doar foarte puţin, îi spuse Isaac.
- Pot să-l văd?
Cei doi tineri urcară la etaj. Tatăl lui Isaac era în pat, cu faţa roşie din cauza febrei.
Fiecare convulsie a tusei îi provoca spasme care îl lăsau tot mai slăbit. Era evident că
murea încet şi chinuitor.
Samuel îşi luă inima în dinţi şi îi spuse:
- Vreau să discut cu tine şi cu mama ta.
Nici unul din cei doi nu aveau încredere în sticluţa lui Samuel, dar alternativa era
moartea. Şi-au asumat un risc pentru că oricum nu aveau ce pierde.
Samuel îi injecta bolnavului serul său. Rămase lângă pat aşteptând trei ore, dar nu
apăru nici o schimbare. Serul nu avea nici un efect. Dimpotrivă, crizele de tuse parcă