Sidney Sheldon - Churry-Burry

asiste la această umilinţă! Singura ei consolare era că solo-ul nu dura decât şase
secunde. Madame Netturova nu era tâmpită. Se va termina atât de repede încât nici
nu o vor băga în seamă. Tatăl ei trebuia doar să întoarcă capul în altă parte şi numărul
ei va fi deja terminat.
Elizabeth privea cum dansau celelalte fete şi i se părea că sunt ca Markova,
Maximova, Fonteyn. Tresări când o mână rece o apucă de umărul gol şi Madame
Netturova şuieră printre dinţi:
- Pe vârfuri, Elizabeth. Tuurmezi.
Elizabeth încercă să spună „Da, doamnă", dar gâtul îi era atât de uscat că nu-şi auzi
vocea. Cei doi pianişti începură tema muzicală pentru solo-ul ei. Ea însă rămase
ţeapănă, incapabilă să se mişte şi Madame Netturova şopti enervată: „Treci pe
scenă!"Elizabeth simţi un ghiont în spate şi se trezi pe scenă, goală pe jumătate, în faţa
a o sută de străini ostili. Nu ; îndrăzni să-l privească pe tatăl ei. Nu-şi dorea decât să ;
termine cât mai repede cu acest chin. Ceea ce trebuiasă facă era foarte simplu, câteva
plies şi jetes şi vreo două sărituri. începu să execute paşii, străduindu-se să o facă în
ritmul muzicii, încercând să-şi imagineze că este zveltă, înaltă şi sprintenă. Când
termină se auziră câteva aplauze politicoase din partea publicului. Elizabeth privi în
jos, spre rândul al doilea, şi acolo era tatăl ei, zâmbind mândru şi aplaudând -
aplaudând-o pe ea; o schimbare neaşteptată se produse în ea. Muzica se oprise. însă
Elizabeth continua să danseze, făcând plies şi jetes, salturi şi paşi de balet, plutind
entuziasmată, uitând de sine însăşi. Cei doi pianişti erau zăpăciţi, nu ştiau ce să facă,
apoi au început să cânte încercând să ţină ritmul cu ea. în spatele scenei Madame
Netturova dădea din mâini furioasă, făcându-i semne disperate. Dar Elizabeth nu era
conştientă de ea, trăind un moment de extaz. Singurul lucru care avea importanţă
pentru ea era că se afla pe scenă şi dansa pentru tatăl ei.
- Sunt sigură că înţelegeţi, domnule Roffe, că această şcoală nu poate tolera un
astfel de comportament. Vocea doamnei Netturova tremura de indignare. Fiica
dumneavoastră a ignorat pe toată lumea şi s-a pus în evidenţă de parcă, de parcă ar fi
I fost un star.
Elizabeth simţi cum tatăl ei se întoarce şi o priveşte, dar nu îndrăzni să ridice ochii.
Ştia că ceea ce făcuse era de neiertat, dar nu se putuse abţine. Acolo pe scenă
încercase să creeze ceva minunat pentru tatăl ei, încercase să-l impresioneze, să-l facă
să o bage în seamă, să fie mândru de ea. Să o iubească.
Acum îl auzi spunând:
- Aveţi perfectă dreptate, doamnă Netturova. Voi avea grijă ca Elizabeth să fie
pedepsită în mod corespunzător.
Madame Netturova îi aruncă lui Elizabeth o privire încărcată de triumf şi spuse:
- Mulţumesc, domnule Roffe. Vă las să hotărâţi dumneavoastră.
Elizabeth şi tatăl ei stăteau în faţa şcolii. Nu-i mai adresase nici un cuvânt de când
plecaseră din biroul» doamnei Netturova. Elizabeth încerca să compună în minte un
discurs pentru a fi iertată - dar ce mai putea spune? Cum l-ar putea face pe tatăl ei să
înţeleagă de ce făcuse ceea ce făcuse? Era un străin şi ei îi era frică de el. îl auzise
vărsându-şi mânia pe cei care făceau greşeli sau nu-i respectau ordinele. Acum ea
aştepta ca mânia lui să se dezlănţuie.
El se întoarse spre ea şi îi spuse:
- Elizabeth, hai să mergem la „Rumpelmayers" să mâncăm o cremă de ciocolată!