Sidney Sheldon - Churry-Burry

Elizabeth îl scoase afară. Era gros, legat în piele roşie, şi nu avea nici un titlu.
Intrigată, Elizabeth îl deschise. Şi parcă i se deschise o uşă spre o altă lume. Era
biografia strămoşului ei, Samuel Roffe, scrisă în engleză şi tipărită pe foi veline. Nu
exista autor sau dată, iar Elizabeth era sigură că volumul trebuie să aibă mai mult de o
sută de ani, pentru că paginile erau îngălbenite de vreme. Dar nu asta avea
importanţă..
Povestea dinăuntru era importantă, povestea care i dădea viaţă portretelor care
atârnau pe pereţii de la intrare. Elizabeth văzuse acele picturi de sute de ori: un bărbat
şi o femeie din alte vremuri, îmbrăcaţi în haine ciudate. Bărbatul nu era frumos, dar
chipul lui arăta putere şi inteligenţă. Avea părul blond, pomeţi înalţi slabi şi ochi
albaştri strălucitori şi ageri. Femeia era o frumuseţe. Păr negru, trăsături perfecte şi
ochi de cărbune. Purta o rochie de mătase albă şi o mantie pe spate. Doi străini care
nu însemnau nimic pentru Elizabeth.
Acum însă, singură în camera din turn, citind Cartea, pentru ea Samuel şi Terenia
Roffe se trezeau la viaţă. Elizabeth simţi că este dusă înapoi în timp, că trăieşte în
ghetoul din Cracovia în anul 1853, împreună cu Samuel şi Terenia. Citind pagină cu
pagină, Elizabeth află că strămoşul ei, Samuel, fondatorul companiei „Roffe şi Fiii" a
fost un romantic şi un aventurier. Şi un ucigaş.
Capitolul8
Cea mai timpurie amintire a lui Samuel Roffe, citi Elizabeth, era uciderea mamei lui
în pogromul din 1855 când Samuel avea cinci ani. Se ascunsese în pivniţa unei mici
case de lemn pe care familia Roffe o împărţea cu alte familii din ghetoul din Cracovia.
Când zarva de pe străzi s-a potolit în sfârşit, după multe ore chinuitoare, singurul
sunet care se mai auzea era plânsul supravieţuitorilor. Samuel îşi părăsi cu frică
ascunzătoarea şi porni pe străzile ghetoului să-şi caute mama. Băiatului i se păru că
întreaga lume era în flăcări. Cerul era roşu de la clădirile din lemn aprinse care ardeau
de ambele părţi şi peste tot se vedeau nori groşi de fum. Bărbaţi şi femei îşi căutau
înnebuniţi familiile sau încercau să-şi salveze magazinele, casele şi puţinele lucruri pe
care le posedau. în Cracovia, la mijlocul secolului al nouăsprezecelea exista o brigadă
de pompieri, dar era interzisă evreilor. Aici, în ghetoul situat la marginea oraşului,
trebuiau să se lupte cu focul folosindu-se doar de apa pe care o scoteau din fântâni şi
o mulţime de oameni îşi trimiteau găleţile cu apă din mână în mână pentru a stinge
flăcările. Samuel văzu moarte oriunde îşi întorcea capul, corpuri mutilate de bărbaţi şi
femei, azvârliţi ca nişte păpuşi rupte; femei şi copii dezbrăcaţi şi violaţi, sângerând şi
gemând.
Samuel o găsi pe mama lui întinsă pe stradă, inconştientă, cu faţa plină de sânge.
Copilul îngenunche lângă ea şi inima îi bătea să-i spargă pieptul.
- Mamă!
Ea deschise ochii, îl văzu şi încercă să vorbească, însă Samuel ştia că era pe moarte.
Vroia cu disperare să o salveze, dar nu-şi dădea seama cum şi în timp ce îi ştergea
sângele de pe faţă, îşi dădu seama că era prea târziu.
Apoi Samuel urmări cum groparii sapă cu grijă pământul de sub corpul mamei lui;
era îmbibat de sângele ei şi conform Scripturii trebuia îngropat împreună cu ea pentru
a se putea întoarce la Dumnezeu întreagă.
ân acel moment Samuel se hotărâ să se facă doctor.