Sidney Sheldon - Churry-Burry

ân plus, Sam Roffe mai deţinea un apartament luxos în Beekman Place şi o vilă pe
Costa Smeralda în Sardinia. Elizabeth călătorea în toate aceste locuri manevrată din
casă în apartament şi apoi în vilă, şi crescu înconjurată de eleganţă şi bogăţie. Dar se
simţea tot timpul ca o străină care intrase din greşeală la o petrecere frumoasă
organizată de necunoscuţi lipsiţi de iubire.
Pe măsură ce creştea începu să-şi dea seama ce înseamnă a fi fiica lui Sam Roffe.
Era o victimă a companiei exact ca şi mama ei. Dacă nu avea o viaţă de familie asta se
datora faptului că nu exista familie, doar nişte înlocuitori care lucrau pe bani şi figura
distantă a bărbatului care îi era tată, care nu părea deloc interesat de ea ci doar de
companie. Patricia fusese capabilă să accepte situaţia dar pentru copilul ei viaţa era o
tortură. Elizabeth simţea că nimeni nu o doreşte, nimeni nu o iubeşte şi nu ştia cum să
facă faţă disperării din ea; ajunsese să creadă că era vina ei că nimeni nu o iubea.
încerca cu înverşunare să câştige afecţiunea tatălui ei. Când începu şcoala, obişnuia săi
facă în clasă desene şi acuarele copilăreşti, scrumiere înclinate pe care le păstra cu
străşnicie aşteptând ca tatăl ei să se întoarcă din călătoriile sale ca să-i facă o surpriză,
să-l mulţumească, să-l audă spunându-i: sunt foarte frumoase, Elizabeth. Eşti foarte
talentată.
Când el venea acasă, Elizabeth îi oferea cadourile ei, iar tatăl său, după ce le arunca
o privire absentă, clătina din cap spunând:
- Niciodată nu vei ajunge un artist, nu-i aşa?
Câteodată Elizabeth se trezea în mijlocul nopţii şi cobora scările în spirală ale
apartamentului lor din Beekman Place şi trecând prin holul mare cât o peşteră, intra
în biroul tatălui ei. Păşea în camera goală de parcă ar fi intrat într-un lăcaş sfânt.
Aceasta era camera lui unde lucra şi semna documente importante, de unde îşi
conducea imperiul. Se apropia de masa enormă acoperită cu piele şi îşi freca mâinile
de ea. Apoi se aşeza în scaunul de piele din spatele mesei. Aici se simţea lângă tatăl ei.
Ca şi cum dacă ar fi fost în acelaşi loc, dacă ar fi stat în acelaşi scaun ar fi putut deveni
o parte din el. Purta cu el conversaţii imaginare, iar el asculta interesat şi atent în timp
ce ea îşi golea sufletul în faţa lui. într- o noapte pe când ea stătea la biroul lui, în
întuneric, luminile s-au aprins brusc. Tatăl ei apăru în pragul uşii O privi pe Elizabeth
aşezată în scaunul lui, îmbrăcată doar într-o cămaşă de noapte şi spuse:
- Ce faci aici singură în întuneric?
Apoi o luă în braţe şi o duse sus în patul ei, iar Elizabeth rămase trează toată
noaptea gândindu-se la cum o ţinuse tatăl ei.
După aceea Elizabeth cobora în fiecare noapte în biroul lui aşteptând ca el să vină,
dar el nu mai apăru niciodată.
Nimeni nu discutase cu Elizabeth despre mama ei, însă exista un portret al Patriciei
Roffe, frumos pictat, în sala de primire şi ea obişnuia să-l privească ore în şir. Apoi se
întorcea spre oglindă. Urâtă. I s-au fixat proteze pentru dinţi şi arăta ca un balaur. Nu-i
de mirare că nu-i pasă de mine, se gândea Elizabeth.
De la o zi la alta deveni foarte gurmandă şi începu să se îngraşe. Pentru că ajunsese
să descopere un adevăr minunat: dacă era grasă şi urâtă nimeni nu se va aştepta să
semene cu mama ei.
La doisprezece ani urma cursurile unei şcoli particulare, foarte selecte din East Side,
Manhattan. Sosea la şcoală într-un Rolls-Royce, intra în clasă, se aşeza, retrasă şi
tăcută, ignorând pe toată lumea din jurul ei. Niciodată nu a ridicat mâna să răspundă