Sidney Sheldon - Churry-Burry

- încă nu ştim toate amănuntele. Urca pe Mont Blanc. S-a rupt coarda de siguranţă.
A căzut într-o crăpătură dintre gheţari.
- Au găsit...? întrebă ea închizând ochii pentru o clipă.
- O crăpătură fără fund.
Faţa ei se făcu albă ca varul. Rhys simţi că se întâmpla ceva cu ea.
- Liz, ţi-e rău?
Ea îi zâmbi vioaie şi îi spuse:
- Nu. Mă simt foarte bine. Nu vrei un ceai sau ceva de mâncare?
Rhys o privi uimit, vru să spună ceva, apoi înţelese. Liz era într-o stare de şoc.
Vorbea tare, fără sens, iar ochii îi erau neobişnuit de luminoşi şi ficşi.
- Sam a fost un atlet grozav, spuse ea. i-ai văzut trofeele. Câştiga întotdeauna, nu-i
aşa? Ştii că a mai urcat pe Mont Blanc?
- Liz...
- Bineânţeles că ştii. Doar ai fost cu el, nu-i aşa, Rhys?
Rhys o lăsă să vorbească, să se anestezieze singură împotriva durerii, să-şi
construiască o armură de cuvinte care să-ândepărteze momentul în care va trebui să
facă faţă suferinţei. Pentru o clipă, în timp ce o asculta, îşi aminti de fetiţa vulnerabilă
pe care o cunoscuse, prea sensibilă şi timidă pentru ase putea proteja de realitatea
brutală. Acum era periculos de agitată şi încordată şi fragilitatea ei îl îngrijorau pe
Rhys.
- Dă-mi voie să chem un doctor, spuse el. îţi poate da ceva...
- Oh, nu. Mă simt foarte bine. Dacă nu te superi, aş vrea să mă întind puţin. Sunt
cam obosită.
- Vrei să rămân cu tine?
- Mulţumesc. Nu va fi nevoie.
âl conduse până la uşă şi când el se pregăti să intre în maşină se auzi strigat.
- Rhys!
Se întoarse.
- Mulţumesc că ai venit. isuse Cristoase!
După plecarea lui Rhys Williams, Elizabeth Rofferămase ore întregi în pat, privind
ţintă tavanul, urmărind formele, schimbătoare pictate de soarele palid al lui
septembrie.
Şi durerea veni. Nu luase nici un calmant, pentru ; că îşi dorea suferinţa, l-o datora
lui Sam. Va fi în stare să o suporte, pentru că era fiica lui. Aşa că rămase întinsă în pat,
toată ziua şi toată noaptea, fără să se ; gândească la nimic şi în acelaşi -timp gândinduse
la toate, amintindu-şi, retrăind trecutul. Râse şi plânse şi ; îşi imagină că era o stare
de isterie. Nu avea importanţă. Nu o auzea nimeni. în mijlocul nopţii, i se făcu brusc
foame şi coborâ în bucătărie unde devoră un sandvici mare, apoi vomă. Nu se simţea
cu nimic mai bine. Durerea rămânea la fel de puternică. Parcă toţi nervii îi erau pe
jăratic. Mintea ei continua să se întoarcă în trecut, trecutul petrecut alături de tatăl ei.
Prin fereastra de la dormitor urmări cum răsare soarele. Puţin mai târziu unul dintre
servitori bătu la uşă dar Elizabeth nu avea nevoie de nimic. Telefonul sună iar inima ei
tresări şi întinse mâna să apuce receptorul gândindu-se: e Sam! Apoi îşi aminti şi îşi
retrase mâna.
Nu-i va mai telefona niciodată. Nu-i va mai auzi vocea. Nu-l va mai vedea.
o crăpătură fără sfârşit. Fără sfârşit.