Sidney Sheldon - Churry-Burry

Începu să citească în secret despre viţa de vie. Şi de ce nu? Nu era el acum un
negustor de vinuri?ânvăţă despre diferitele soiuri de vinuri: cabernet sauvignon era
vinul principal, dar pe lângă el se mai găseau: gros cabernet, merlot, malbec, petit
verdot. Sertarele din biroul lui erau pline de lucrări referitoare la pământ şi păstrarea
vinului. Se informă despre fermentare, tăierea şi altoirea viţei de vie. şi mai află că
cererea de vin pe piaţa mondială este în continuă creştere.
Se întâlnea în mod regulat cu partenerul său.
- Va fi chiar mai bine decât mă aşteptam, îi spuse René lui Charles. Preţul la vinuri a
crescut fantastic.
: Vom câştiga trei sute de mii de franci la tonnă pentru primul cules.
Mai mult decât visase Charles! Strugurii erau aur roşu. Charles începu să-şi cumpere
prospecte de călătorie pentru Venezuela şi Brazilia. înseşi denumirile acestea îi sunau
în urechi ca nişte cuvinte magice. Singura problemă era că existau foarte puţine locuri
în lume unde firma „Roffe şi Fiii" să nu aibă birouri, locuri unde Hélène să nu-l
găsească. Şidacă l-ar fi găsit l-ar fi ucis cu siguranţă. Era convins în mod pervers,
Charles începu să guste tratamentul jignitor pe care i-l aplica Hélène. Când îl obliga săi
facă lucruri ruşinoase, Charles se gândea: Voi pleca în curând, fii convinsă. Mă voi
îmbogăţi pe banii tăi şi n-o să ai ce să-mi mai faci.
Ea îi ordona: „Mai repede acum, sau „Mai tare", sau „Nu te opri", iar el o mulţumea
supus.
Şi zâmbea în gând.
Charles ştia că pentru viţa de vie lunile cele mai importante erau în primăvară şi în
vară, deoarece strugurii se culegeau în septembrie şi trebuiau să aibă o perioadă de
timp, foarte bine echilibrată, de soare şi ploaie. Prea mult soare le ardea aroma, iar
prea multă ploaie o îndepărta cu totul. Iunie începu splendid. Charles controla vremea
din Burgundia în fiecare zi, apoi de două ori pe zi. Era într-o febră a nerăbdării, doar
câteva săptămâni îl mai despărţeau de împlinirea visului său. Se hotărâse pentru
Montego Bay. Firma „Roffe şi Fiii" nu avea birouri în Jamaica, i-ar fi fost uşor să-şi
piardă urma acolo. Nu s-ar fi apropiat de Round Hill sau Ocho Rios, unde s-ar fi putut
întâlni cu prietenii Helenei. îşi va cumpăra o casă mică pe dealuri. Pe insulă viaţa era
ieftină. Şi-ar fi putut permite servitori, mâncare bună şi, în felul lui modest, o viaţă de
lux.
Şi deci în acele prime zile din iunie Charles Martel a fost un om foarte fericit.
Actuala lui viaţă era o ruşine, dar el nu trăia în prezent. trăia în viitor, pe o insulă
tropicală din Caraibe, inundată de soare şi mângâiată de vânt.
ân cincisprezece iunie începu să plouă mărunt în Burgundia. Apoi începu să plouă
mai tare. Plouă în fiecare zi, în fiecare săptămână, până când Charles nici nu mai
îndrăzni să mai urmărească buletinul meteorologic.
René Duchamps îi telefona.
- Dacă se opreşte la mijlocul lui iulie recolta mai poate fi încă salvată.
Luna iulie se dovedi a fi cea mai ploioasă din istoria Franţei. Pe la întâi august
Charles Martel pierduse deja fiecare bănuţ pe care îl furase. Niciodată în viaţa lui nu-i
fusese atât de frică.
- Plecăm în Argentina luna viitoare, îl informă Hélène. M-am înscris la un raliu.
Charles o urmări cum zboară pe pistă şi nu se putu opri să nu se gândească: dacă
moare, sunt liber.