Sidney Sheldon - Churry-Burry

Pe măsură ce un tur istovitor îi urma celuilalt, giganţii începeau să dispară. Chris
Amon era pe locul al patrulea când i s-au blocat supapele şi îl lovi lateral pe Brian
Redman înainte de a-şi putea controla maşina, însă amândoi pierduseră deja. Reine
Wisell i era în prima poziţie, Jacky Ickx urma îndeaproape i BRM-ul lui. La o cotitură
cutia de viteză a BRM-uIui se I dezintegra, iar bateria şi echipamentul electric au luat
foc. Maşina începu să se rotească, iar Ferrari-ul lui Jacky Ickx fu prins în vârtej.
Mulţimea era în delir.
Trei maşini i-au depăşit pe restul concurenţilor. ultimele cinci minute, când începu
să-şi facă loc în faţă. Ajunse în poziţia a zecea, apoi a şaptea, a cincea. Venea puternic
din urmă. Mulţimea îl urmărea pe pilotul francez care îl ajunse pe Nils Nilsson. Cele
trei automobile zburau pe pistă cu peste 280 kilometri pe oră. O viteză foarte
periculoasă pentru pistele curbate de la Brands Hatch sau Watkins Glen, dar pe pista
grosolană din Argentina era sinucidere curată. Un arbitru în roşu apăru pe margine cu
un indicator pe care scria „cinci ture".
Ferrari-ul francez încercă să depăşească Matra lui Nilsson pe partea exterioară a
pistei, dar Nilssonacceleră, blocându-i drumul. Se apropiau de o maşină germană
aflată pe partea interioară a pistei şi cu multe ture în urma lor. Maşina lui Nilsson
ajunse în dreptul celei germane. Francezul rămase în urmă şi se strecură în aşa fel
încât maşina lui era situată în spaţiul îngust din spatele maşinii germane şi a Matrei lui
Nilsson. Pilotul francez acceleră brusc şi îşi forţă maşina printre celelalte două,
obligându-le să se dea la o parte, ţâşnind înainte pe locul doi. Mulţimea care îşi ţinuse
respiraţia, începu să strige încântată. A fost o manevră periculoasă, strălucit executată.
Acum Amandaris era în frunte, urmat de Martel pe locul al doilea şi Nilsson în
poziţia a treia. Amandaris observase mişcarea francezului. Francezul e bun, âsi zise
Amandaris, dar nu destul de bun ca să mă bată. Amandaris avea de gând să câştige
cursa. în faţa lui apăru indicatorul pe care scria „două ture". Cursa era aproape
terminată şi era a lui. Din colţul ochiului observă Ferrari-ul negru şi auriu încercând să
îl ajungă ; din urmă. Pentru o clipă zări faţa pilotului, murdară de praf, încordată şi
hotărâtă. Amandaris suspină. îi părea rău că trebuia să o facă dar nu avea de ales.
Cursele de automobile nu erau un joc pentru sportivi, erau un joc pentru câştigători.
Cele două maşini se apropiau de capătul nordic al , ovalului, unde era o curbă
strânsă, cel mai periculosviraj al circuitului, locul celor mai multe accidente. Amandaris
îi aruncă încă o privire rapidă pilotului francez, apoi apucă şi mai strâns volanul. Pe
măsură ce cele două maşini se apropiau de curbă, Amandaris îşi ridică imperceptibil
piciorul de pe accelerator astfel încât Ferrari-ul trecu puţin în faţă. Văzu pilotul
privindu-l scurt, speculativ. Acum francezul era peaceeaşi linie cu el, căzând în
capcană. Mulţimea urla.Jorje Amandaris aşteptă până în clipa în care Ferrari-ul negru
şi auriu ajunse în plină curbă depăşindu-l pe ; partea exterioară. în acel moment
Amandaris acceleră, pornind spre dreapta tăindu-i drumul francezului, aşa încât
singura şansă care îi rămâneaacestuia era să se retragă în bordură.
Amandaris văzu expresia de panică şi groază depe chipul francezului şi spuse încet
Salud. în acel moment însă acesta întoarse volanul maşinii sale direct în Surtees-ul lui
Amandaris. Lui Amandaris nu-i venea să creadă. Ferrari-ul vroia să se izbească de el.
Mai era doar un metru distanţă între cele două maşini şi la viteza aceea Amandaris
trebui să ia o hotărâre într-o fracţiune de secundă. Cum şi-ar fi putut dacineva seama
că pilotul francez era nebun de legat? Printr-un reflex rapid Amandaris răsuci puternic