Sidney Sheldon - Churry-Burry

sfântul miracolelor, îl mai putea salva. Privirea lui Ivo fu atrasă de un semn de la
marginea şoselei. Apăsă brusc frânele, ieşi din autostradă şi opri maşina.
Treizeci de minute mai târziu, Ivo intra pe porţile casei din Olgiata. Ignorând
privirile mirate ale paznicilor care se holbau la faţa lui făcută bucăţi şi la cămaşa plină
de sânge, Ivo conduse maşina pe aleea care şerpuia, o luă la stânga şi opri în faţa
casei. Deschise uşa de la intrare şi păşi în sufragerie. Simonetta şi Isabella, fiica lor cea
mare, erau în cameră. Simonetta îşi privi şocată soţul.
- Ivo! Ce s-a întâmplat?
Ivo zâmbi stânjenit, încercând să ignore durerea pe care i-o provoca acest efort şi
spuse ruşinat:
- Mă tem că am făcut o mare prostie, cara. Simonetta se apropie de el studiindu-i
zgârieturile
de pe faţă, iar Ivo văzu cum i se îngustează ochii. Când vorbi, vocea îi era de gheaţă.
- Cine te-a zgâriat?
- Tiberio, anunţă Ivo şi scoase de la spate un motan urât, mare şi gri care scuipa
nervos şi care apoi sări din mâinile lui şi o luă la fugă. L-am cumpărat pentru Isabella,
dar afurisitul m-a atacat în timp ce vroiam să-l pun în cuşca lui.
- Povere amore mio! într-o secundă Simonetta era lângă el. Angelo mio! Hai să
urcăm sus, să te întinzi. Voi chema doctorul. Să-ţi pun nişte iod. Să...
- Nu, nu! Mă simt bine, spuse Ivo curajos. Sări ca ars când ea îşi puse braţele în jurul
lui. Ai grijă! Cred că m-a zgâriat şi pe spate.
-Amore! Cât de mult suferi!
- Nu, nu doare chiar atât de mult. Mă simt bine. şi nu minţea.
Se auzi soneria de la intrare.
- Mă duc să văd cine e, spuse Simonetta.
- Nu, mă duc eu, spuse Ivo repede. Aştept... nişte hârtii importante de la birou.
Se îndreptă grăbit spre uşă şi o deschise.
- Signor Palazzi?
- Si.
Un mesager îmbrăcat într-o uniformă gri îi întinse un plic. înăuntru se afla
telegrama de la Rhys Williams. Ivo o citi rapid. Rămase mult timp în pragul uşii.
Apoi respiră adânc şi urcă sus să se pregătească pentru oaspeţii de la cină.
Capitolul 4
BUÊMOS Luni; 7 septembrie, om 3 p.m.
Pe pista de concurs situată la periferia plină de praf de lângă capitala Argentinei se
înghesuiau peste cincizeci de mii de spectatori veniţi să asiste la campionatul de
maşini clasice. O cursă cu 115 ture pe un circuit de peste şase mii de kilometri. Cursa
se desfăşura deja de patru ore, pe un soare fierbinte, răzbunător şi din cele treizeci de
maşini care se aliniaseră la start rămăseseră în concurs doar câteva. Mulţimea
urmărea o cursă istorică. Niciodată până acum nu mai avusese loc o astfel de
întrecere. Toate numele care deveniseră legendă erau astăzi pe traseu: Chris Amon din
N»ua Zeelandă şi Brian Redman din Lancanshire. Italianul Andea di Adamici într-un
Alfa Romeo tip 33 şi Carlos Maco din Brazilia într-un Mach Formula 1. Erau prezenţi de
asemenea câştigătorul belgian Jacky Icks şi suedezul Reine Wisell într-o maşină BRM.
Pista arăta ca un curcubeu turbat plină de vârtejurile roşii, verzi, negre şi albe ale
automobilelor Ferrari, Brabhams, McLaren M19-A şi Lotus Formula 3.