Sidney Sheldon - Churry-Burry

apoi îşi aminti că îl ucisese pe Aram şi că ei nu trebuie-să o prindă. Văzu fascicolul de
lumină al unei lanterne urcând încet pe scări şi tresări. Rhys venea după ea. Elizabeth
începu să urce scările ce duceau la camera din turn şi la jumătatea drumului
genunchii i-au cedat. Alunecă jos şi restul drumului se târâ în mâini. Ajunse în capul
scărilor şi se chinui să stea în picioare. Deschise uşa de la camera din turn şi intră. Uşa,
spuse Samuel. încuie uşa.
Elizabeth încuie uşa, însă ştia că asta nu-l va împiedica pe Rhys să intre. Cel puţin va
trebui să spargă uşa, se gândi ea. O nouă violenţă pe care va trebui să o explice.
Moartea ei va arăta a crimă, împinse mobilele spre uşă, mişcându-se încet, de parcă
întunericul ar fi fost o mare apăsare care o trăgea în jos. împinse o masă, apoi un
dulap, construindu-şi o jalnică fortăreaţă împotriva morţii. De la etajul de dedesupt
auzi o trosnitură şi peste câteva momente alta, apoi încă una. Rhys spărgea uşile
dormitoarelor, căutând-o. Semne de violenţă, urme pentru poliţie. îl păcălise aşa cum
o păcălise şi el. Dar ceva o deranja. Dacă Rhys voia ca totul să arate ca un accident, de
ce spărgea uşile? Se apropie de balcon şi privi pe geam, ascultând cântecul nebun al
vântului, plângându-i moartea. Dincolo de balcon era doar o prăpastie până la marea
înspumată. Nu exista scăpare din această cameră. Rhys va trebui să ajungă aici
pentru a pune mâna pe ea. Elizabeth căută prin jur după o urmă, dar nimic nu-i putea
folosi, îşi aşteptă ucigaşul în întuneric. Ce mai aştepta Rhys? De ce nu spărgea uşa? Să i
spargă uşa. Ceva nu era în regulă. Chiar dacă îi valua corpul de aici şi-l va duce în altă
parte, Rhys nu va putea explica violenţa din casă, oglinda, uşile.
Elizabeth încercă să se pună în locul lui Rhys, să înţeleagă ce plan ar putea avea care
să explice tot ce s-a întâmplat, fără ca poliţia să-l suspecteze de crimă. Nu exista decât
o singură modalitate.
Şi chiar în timp ce se gândea, Elizabeth simţi mirosul fumului.
Capitolul 56
Din elicopter Max vedea coasta Sardiniei învăluită într-un nor dens de vârtejuri de
praf roşu. Pilotul strigă la el peste zgomotul motorului:
- Furtuna e şi mai puternică. Nu ştiu dacă voi putea ateriza.
- Trebuie, ţipă Max. ia-o spre Porto Cervo. Pilotul se întoarse să-l privească pe Max.
- Asta-i în vârful afurisitului de munte!
- Ştiu, spuse Max. Poţi să o faci?
- Şansele noastre sunt de şaptezeci la treizeci.
- Pentru?
- împotrivă.
Fumul se strecura în cameră pe sub uşă, urcând de jos prin scândurile de la podea
şi un nou sunet se adăugă ţipătului ascuţit al vântului. Şuieratul flăcărilor. Acum
Elizabeth ştia, găsise răspunsul, dar era prea târziu ca să-şi salveze viaţa. Era prinsă în
capcană. Bineânţeles, nu mai conta că uşile, oglinzile, mobila au fost sparte, pentru că
peste câteva minute nu va mai rămâne nimic din casă. Totul va fi distrus de foc, aşa
cum fusese distrus şi laboratorul lui Emil Joeppli, iar Rhys va avea un astfel de alibi
încât nimeni nu-l va putea acuza. O învinsese. îi învinsese pe toţi.
Fumul pătrundea tot mai puternic în cameră -galben, înecător, făcând-o pe
Elizabeth să se sufoce. Văzu cum flăcările încep să mângâie canatul uşii, căldura
venind tot mai aproape de ea.
Furia îi dădu putere să se mişte.