Sidney Sheldon - Churry-Burry

- Rămâneţi aici, doamnă Williams. Soţia mea spune că fac cea mai bună cafea din
lume.
Elizabeth reuşi să zâmbească.
- Mulţumesc.
Se aşeză la loc, recunoscătoare. Nu-şi dăduse seama cât de obosită era. Pentru
prima dată, Elizabeth recunoscu în sinea ei că până şi în timpul conversaţiei cu Alee
sperase că e vorba de o greşeală, că exista o explicaţie, că Rhys era nevinovat. Chiar şi
în timp ce fugea, se gândise că Rhys n-ar fi putut face toate acele lucruri groaznice, că
nu putea să-l fi ucis pe tatăl ei şi apoi să facă dragoste cu ea şi să încerce să o ucidă. Ar
trebui să fie un monstru. Aşa că păstrase în ea o mică flacără a speranţei. Se stinsese
în clipa în care Campagna
îi spusese: „âncearcă să se ascundă, dar nu va ajunge departe. Se speră că până
dimineaţă va fi arestat".
Nu mai suporta să se gândească la toate astea, dar nu reuşea să se gândească la
altceva. De când plănuia Rhys să preia compania? Probabil din clipa în care întâlnise
fetiţa de cincisprezece ani, singură şi necăjită, într-un pension din Elveţia. Atunci se
hotărâse să-l păcălească pe Sam - prin fiica lui. Şi cât de uşor i-a fost. Cina la Maxim şi
lungile discuţii prieteneşti de-a lungul anilor, şi farmecul, of, acel incredibil farmec!
Avusese foarte mare răbdare. Aşteptase până când ea devenise femeie şi cea mai
mare ironie a soartei era că nici măcar nu-i făcuse curte. Ea îi făcuse lui. Cât de mult
trebuie să fi râs de ea. El şi Hélène. Elizabeth se întrebă dacă erau amândoi implicaţi,
se întreba pe unde poate fi Rhys acum, şi dacă poliţia îl va ucide dacă îl va găsi. începu
să plângă fără să se mai poată controla.
- Doamnă Williams... Campagna era lângă ea cu o ceaşcă de cafea în mână. Beţi
asta. Vă veţi simţi mai
bine.
- îmi... îmi pare rău, îşi ceru scuze Elizabet. De obicei nu mă port aşa.
- Cred că vă descurcaţi destul de bine, spuse Campagna, blând.
Elizabeth luă o înghiţitură de cafea. Pusese ceva în ea. îl privi şi el zâmbi.
- Mi-am zis că un strop de Scotch nu v-ar face rău. Se aşeză lângă ea ţinându-i
companie în tăcere, îi
era recunoscătoare. N-ar fi putut să rămână singură. Nu până n-ar fi aflat ce s-a
întâmplat cu Rhys, nu până n-ar fi ştiut dacă mai trăieşte sau a murit. îşi
terminăcafeaua.
Campagna îşi privi ceasul.
- Maşina poliţiei va sosi aici într-o clipă. în ea vor fi doi oameni care vor face de
pază toată noaptea. Eu voi rămâne la parter. Ar fi bine dacă v-aţi culca şi aţi încerca să
dormiţi.
Elizabeth se înfiora.
- N-aş putea dormi.
Dar, chiar în timp ce spunea aceste cuvinte, corpul îi fu străbătut de moleşeală.
Călătoria lungă, teribila tensiune nervoasă în care trăia de atâta timp îşi spuseră
cuvântul.
- Poate n-ar fi rău să mă întind puţin, spuse ea. îi venea greu să pronunţe cuvintele.
Elizabeth era în pat luptându-se cu somnul. Parcă nu era cinstit ca ea să doarmă, în
timp ce Rhys era vânat. îl văzu împuşcat pe o stradă întunecată şi o trecură fiori.