Sidney Sheldon - Churry-Burry

aşteptat pe Max la aeroportul Tempelhof şi maiorul îl informă pe Max despre întreaga
situaţie.
- Casa este înconjurată, dar va trebui să avem mare grijă cum ne mişcăm. o ţine
ostatică pe soţia lui.
- Cum aţi ajuns la Walther Gassner? întrebă Max.
- Prin dumneavoastră. De aceea m-am gândit că ar trebui să fiţi prezent la arestare.
' - Prin mine? întrebă Max, mirat.
- Ne-aţi spus despre psihiatrul pe care l-a vizitat. Am avut o bănuială şi am trimis
descrierea lui Gassner altor psihiatri şi am aflat că îi vizitase pe cei mai mulţi, cerândule
ajutorul. De fiecare dată a folosit alt nume, apoi a dispărut. Ştia cât este de bolnav.
Soţia lui ne-a dat telefon acum câteva luni, cerându-ne ajutorul, dar când unul
dintre oamenii mei s-a deplasat până acasă la ei, ea l-a trimis înapoi.
Ieşeau de pe autostradă, erau doar la câteva minute de casă.
- în această dimineaţă, continuă maiorul, am primit un telefon de la femeia care
face curăţenie, Frau Mendler. Ne-a spus că lucrase la casa Gassner luni şi că vorbise cu
doamna Gassner printr-o uşă încuiată. Doamna Gassner i-a spus că soţul ei le omorâse
copiii şi că intenţiona să o ucidă şi pe ea.
Max clipi des.
- Asta s-a întâmplat luni? Şi femeia nu v-a dat telefon până astăzi?
- Frau Mendler are un cazier lung la poliţie. îi era frică să vină la noi. Noaptea
trecută i-a povestit prietenului ei ce s-a întâmplat şi s-au hotărât să ne sune dimineaţa.
Au ajuns la Wannsee. Maşina opri la distanţă de reşedinţa Gassner, în spatele unei
camionete. Din ea coborâ un om care veni spre maiorul Wageman şi Max.
- Este încă în casă, domnule maior. Oamenii mei au înconjurat locul.
- Nu ştiţi dacă femeia este încă în viaţă? Omul ezită.
- Nu. Toate jaluzelele sunt trase.
- în regulă. Să facem totul cât mai repede şi în linişte. Toată lumea să fie pregătită.
Peste cinci minute începem.
Omul plecă în grabă. Maiorul Wageman scoase din maşină un mic walkie-talkie.
începu rapid să dea ordine. Max nu-l asculta. Se gândea la ceva ce maiorul îi spusese
cu câteva clipe în urmă. Ceva ce nu avea nici un sens. Dar acum nu era momentul să-l
întrebe. Oamenii se pregăteau să se apropie de casă, folosindu-se de tufişuri şi copaci.
Maiorul Wageman se întoarse spre Max.
- Vii, Hornung?
Lui Max i se păru că o întreagă armată se furişa prin grădină. Câţiva aveau puşti
telescopice şi purtau veste anti-glonţ; alţii purtau măşti pentru gaze lacrimogene.
Operaţia se desfăşură cu o precizie matematică. La un semnal al maiorului Wageman,
grenade cu gaze lacrimogene au fost aruncate la parter şi prin geamurile de la etaj şi
în acelaşi timp uşile din faţă şi din spate au fost sparte de oameni purtând măşti de
gaze. în spatele lor veneau alţi poliţişti cu armele scoase.
Când Max şi maiorul Wageman au trecut de uşile de la intrare, holul era plin de fum
înţepător, care dispărea rapid prin uşile şi ferestrele deschise. Doi poliţişti îl aduceau
pe Walther Gassner, cu mâinile puse în cătuşe. Purta un halat şi pijama, era
nebărbierit, cu faţa numai piele şi os şi ochii umflaţi.