Sidney Sheldon - Churry-Burry

- Directorul nostru de acolo ne ameninţă cu demisia. Nu ne putem permite să-l
pierdem. Mi-am planificat să plec mâine acolo ca să aranjez lucrurile. Va fi puţin ciudat
dacă plec fără mireasă.
Elizabeth dădu din cap.
- Da, bineânţeles.
Eşti o proastă, îşi zise în gând. A fost ideea ta. E doar un aranjament, nu o căsătorie.
Nu ai nici un drept să aştepţi ceva de la Rhys. Şi totuşi, o voce în sufletul ei spunea:
cine ştie ce se poate întâmpla?
Când au coborât din avion la aeroportul Galeao, aerul era surprinzător de cald şi
Elizabeth îşi dădu seama că la Rio era vară. Un Mercedes 600 îi aştepta. Şoferul era un
tânăr în jur de douăzeci de ani, slab şi cu pielea măslinie. Rhys îl întrebă:
- Unde e Luis?
- Luis este bolnav, domnule Williams. Vă voi conduce eu.
- Spune-i lui Luis că-i doresc să se vindece cât mai repede.
Şoferul îi studie în oglinda retrovizoare şi spuse:
- îi voi transmite.
O jumătate de oră mai târziu treceau pe esplanadă, deasupra ţiglelor colorate, de-a
lungul şoselei largi care se întindea pe lângă plaja Copacabana. Se opriră în faţa
modernului hotel Prinţesa Sugarloaf şi imediat bagajele fură scoase din maşină şi duse
în apartamentul lor imens cu patru dormitoare, o frumoasă sufragerie, o bucătărie şi o
terasă uriaşă care dădea spre golf. Apartamentul era plin de flori în vaze de argint,
şampanie, whisky şi cutii cu ciocolată. însuşi directorul hotelului îi conduse spre
apartament.
- Dacă pot face ceva pentru dumneavoastră -orice ar fi - sunt personal la dispoziţia
dumneavoastră douăzeci şi patru de ore pe zi şi ieşi înclinându-se.
- Sunt foarte prietenoşi, spuse Elizabeth. Rhys râse şi îi replică:
- Au de ce. Hotelul e al tău. Elizabeth simţi că roşeşte.
- Ah. Eu... eu n-am ştiut.
- Ţi-e foame?
- Nu, nu.
- Puţin vin?
- Da, mulţumesc.
Până şi în urechile ei vocea ei îi suna pompoasă şi lipsită de naturaleţe. Nu prea ştia
cum ar trebui să se comporte sau la ce să se aştepte de la Rhys. Devenise brusc un
străin şi ea era teribil de conştientă de faptul că erau singuri într-un apartament făcut
pentru luna de miere a tinerilor căsătoriţi, că era târziu şi în curând vor trebui să se
culce.
Îl urmări pe Rhys cum deschide cu dexteritate o sticlă de şampanie. Făcea totul aşa
de lin şi de calm, cu siguranţa de sine a omului care ştie exact ce vrea şi cum să obţină
ceea ce vrea. Dar ce vroia Rhys?
Rhys îi aduse un pahar de şampanie şi îl ridică pe al său:
- Pentru începuturi! spuse el.
- Pentru începuturi! repetă Elizabeth. Şi un sfârşit cât mai fericit, adăugă ea în gând.
Au băut.
Ar trebui să spargem paharele, îşi zise Elizabeth. Aşa se face când' sărbătoreşti ceva.
înghiţi repede restul şampaniei.