Sidney Sheldon - Churry-Burry

- Anna, copiii sunt cei care ne creează probleme. Vom scăpa de ei. Eu...
Se auzi soneria de la intrare. Walther se opri nehotărât. Soneria se auzi din nou.
- Rămâi aici, ordonă el. Mă întorc.
Anna îl privi cum iese din cameră, incapabilă să se mişte. Walther trânti uşa în urma
lui şi ea auzi zgomotul cheii care încuia uşa.
„Mă întorc", îi spusese el.
Walther Gassner coborâ repede scările, ajunse la uşa de la intrare şi o deschise. Un
bărbat îmbrăcat în uniforma gri a mesagerilor îi întinse un plic sigilat.
- Un mesaj important pentru domnul şi doamna Walther Gassner.
- Da, spuse Walther. îl iau eu.
ânchise uşa, privi plicul din mâna lui şi îl deschise. Citi încet mesajul dinăuntru.
Cu regret vă informăm că Sam Roffe a murit într-un accident de alpinism. Vă rugăm
să fiţi prezenţi la Zurich vineri la amiază la o întrunire de urgenţă a conducerii.
Era semnat „Rhys Williams".
Capitolul 3
ROMA Luni 7 septembrie; ora 6 p.m.
Ivo Palazzi stătea în mijlocul dormitorului său cu sângele şiroindu-i pe faţă.
- Mamma mia! Mi hai rovinato!
- încă n-am început să te ruinez, tu mizerabil figlio di putana! urlă Donatella.
Erau amândoi goi în marele lor dormitor din apartamentul de pe Via Montemignaio.
Donatella avea cel mai senzual, excitant corp pe care Ivo îl văzuse vreodată, şi chiar şi
acum când propriul lui sânge îi curgea pe faţă datorită teribilelor zgârieturi pe care i le
făcuse ea, simţi cum i se stârnesc simţurile. De, ce frumuseţe! Era în ea o decadenţă
inocentă care îl înnebunea. Avea chipul unui leopard, pomeţi înalţi, ochi înclinaţi, buze
pline, rotunde, buze care îl muşcau şi îl sugeau şi - dar mai bine să nu se gândească la
asta acum. Apucă ceva alb ce atârna pe un scaun ca să-şi
oprească sângele de pe faţă şi îşi dădu seama prea târziu că e propria lui cămaşă.
Donatella era aşezată în
; mijlocul imensului lor pat dublu, ţipând la el.
- Sper să-ţi curgă tot sângele! Când voi termina cu tine, desfrânatule, nu va rămâne
destul nici pentru un gatino să-şi facă treaba!
Pentru a suta oară Ivo Palazzi se întrebă cum de ajunsese în această situaţie
imposibilă. Se lăudase întotdeauna că este cel mai fericit dintre oameni şi toţi prietenii
lui erau de acord cu el. Prietenii lui? Toată
lumea! Pentru că Ivo Palazzi nu avea duşmani. Pe vremea când era holtei Ivo era
un roman fără nici o grijă pe lumea asta, un Don Giovanni invidiat de jumătate din
bărbaţii Italiei. Filozofia lui de viaţă se rezuma la o singură frază: „Farsi onore con una
donna" - Onorează-te cu o femeie. Asta îl ţinea ocupat. Era un adevărat romantic.
Mereu se îndrăgostea şi îşi folosea noua iubire pentru a o uita pe ultima. Ivo adora
femeile şi pentru el toate erau
! frumoase, de la putane, care practicau vechea meserie pe Via Appia, până la
manechinele de modă care se plimbau ţanţoşe pe Via Coridotti. Singurele fete care nui
plăceau erau americancele. Prea independente" pentru gustul lui. Şi apoi, ce puteai
aŞtepta de la o naţiune a cărei limbă era atât de lipsită de romantism încât Giuseppe
Verdi era tradus Joe Green?