Sidney Sheldon - Churry-Burry

- La telefon aţi spus că vă interesează informaţii referitoare la Sir Alee Nichols, un
posibil suspectîntr-o crimă.
- E unul din alţi şase. Inspectorul Davidson se holbă la el.
Max oftă. Repetă încă o dată ceea ce spusese, rar şi încet.
- Aha! Inspectorul se gândi o clipă. Uite ce vom face. Vă trimit la departamentul de
Caziere CriminaleC-Patru Dacă acolo nu există nimic despre el, vom încerca la C-
Unsprezece şi C-Treisprezece.
Numele lui Sir Alee Nichols nu apărea în nici unul din ele. Dar Max ştia de unde să
obţină informaţia de care avea nevoie.
Puţin mai devreme în acea dimineaţă Max le telefonase câtorva persoane
importante care lucrau în City, centrul financiar al Londrei.
Reacţiile lor au fost identice. Când Max îşi spuse numele aceştia intraseră într-o
stare de trepidaţie, pentru că toţi cei care făceau afaceri în City aveau ceva de ascuns,
iar reputaţia lui Max de răzbunător al finanţelor, era internaţională. în momentul în
care Max le spuse că vrea informaţii despre altcineva, s-au dat peste cap să-l ajute.
Max petrecu două zile vizitând bănci şi companii financiare, organizaţii care ofereau
credit şi birouri de statistică. Nu-I interesa să vorbească cu oamenii de acolo; îl
interesau computerele lor.
Max era un geniu al computerelor. Stătea în faţa ' consolei şi cânta la clape ca un
virtuoz. Indiferent ce limbă fuseseră învăţate computerele, Max le vorbea pe toate.
Discuta cu computerele digitale, cu cele cu limbaj obişnuit sau cu limbaj înalt. Se
simţea în largul lui cu FORTRAN şi FORTRAN IV, cu giganticul IBM 370, PDP 10 şi LL şi
ALGOL 68. Cunoştea COBOL, programat pentru afaceri, BASIC, folosit de poliţie,
rapidul APL, care conversa doar în diagrame şi grafice. Max discută cu LISP şi APT şi
puse întrebări unităţilor aritmetice şi CPV, iar imprimantele îi răspundeau la întrebări
cu o viteză de -unsprezece sute de rânduri pe minut. Giganticele computere şi-au
petrecut viaţa absorbind informaţii, depozitându-le, analizându-le, neuitând nimic şi
acum i le aruncau lui Max, şoptindu-i secretele lor în forma unor cifre obscure.
Nimic nu mai era sfânt, nimic nu mai putea fi ţinut ascuns. Păstrarea secretelor în
civilizaţia de astăzi este o iluzie, un mit. Fiecare cetăţean era demascat, secretele sale
cele mai intime date în vileag, aşteptând' să fie citite. Oamenii sunt trecuţi în dosare
dacă au o poliţă de asigurare, un carnet de conducere sau un cont la bancă. Se află pe
liste dacă îşi plătesc taxele, cer ajutor de şomaj sau beneficiază de ajutor de social.
Intră în memoria computerelor dacă au o boală, îşi plătesc ipoteca pentru casă sau
deţin un automobil, o bicicletă. Computerele ştiu dacă au fost în spital, dacă şi-au făcut
serviciul militar, au permis de pescuit sau de vânătoare şi dacă au cerut paşaport,
telefon. Computerele nu' uită dacă ai fost căsătorit, divorţat sau dacă te-ai născut.
Dacă cineva ştia unde să caute şi dacă avea răbdare, toate datele îi stăteau la
dispoziţie.
ântre Max Hornung şi computere exista un raport minunat. Nu râdeau de accentul
lui Max, de felul în care arăta, se comporta sau se îmbrăca. Pentru computere Max era
unuriaş. îi respectau inteligenţa, îl admirau şi îl iubeau. îi ofereau fericite secretele lor,
împărţind cu el delicioasele bârfe despre cât de prostuţi pot fi muritorii. Max şi
computerele stăteau la taclale ca nişte vechi prieteni.
- Hai să discutăm despre Sir Alee Nichols.