Sidney Sheldon - Churry-Burry

c sistemele de siguranţă construite în ascensoare au fost cele potrivite.
d concluzia mea este'deci că motivul prăbuşirii nu a fost un accident.
P.S. Deoarece telefoanele pe care le-am dat de la poliţie au avut loc în timpul nopţii,
dimineaţa devreme este posibil să primiţi unul sau două telefoane de la persoanele pe
care s-ar putea să le fi sculat din somn.
Inspectorul Schmied trânti" sălbatic raportuLpe birou. „Este posibil!", „S-ar putea
să-i fi sculat din somn!" Toată dimineaţa inspectorul-şef a fost sub tirul a jumătate din
guvernul elveţian.
Ce-şi imaginează el că conduce - un gestapou? Cum îndrăzneşte să-l scoale pe
preşedintele unei respectabile firme de construcţii şi să-i ordone să trimită
documente în mijlocul nopţii? Cum îndrăzneşte să conteste integritatea unei firme
cunoscute, ca aceea a lui Rudolf Schatz? Şi aşa mai departe.
Dar ceea ce era ameţitor şi atât de incredibil - era că Hornung nici măcar nu
apăruse la locul accidentului decât cu paisprezece ore mai târziu! Până când ajunsese
el, victima fusese scoasă din cabină, identificată şi trimisă la autopsie. Vreo şase alţi
comisari au examinat scena accidentului, au pus întrebări martorilor şi s-au întocmit
rapoartele.
Când inspectorul-şef Schmied termină de citit raportul comisarului Max Hornung, îl
chemă imediat în biroul său.
ânsăşi înfăţişarea comisarului Max Hornung era un blestem pentru inspectorul-şef.
Max Hornung era scund şi îndesat, cu o privire melancolică, chel, cu o faţă alcătuită de
un spiriduş poznaş şi neatent. Capul ; Îi era prea mare, urechile prea mici, iar gura îi
arăta ca o stafidă în mijlocul unei budinci. Comisarul Max Hornung avea cu
cincisprezece centimetri mai puţin decât cereau standardele rigide ale poliţiei, era cu
şase kilograme mai uşor şi miop fără speranţă. Iar, ca să le pună capăt la toate, era
arogant. Toţi ceilalţi poliţişti simţeau în intimitate acelaşi lucru faţă de comisarul
Hornung: îl detestau.
— De ce nu-l dai afară? îl întrebase soţia pe inspectorul-şef şi acesta aproape o
lovise.
Motivul pentru care Max Hornung făcea parte din poliţia din Zurich era că el singur
contribuise la venitul naţional al Elveţiei mai mult decât toate fabricile de ciocolată şi
ceasuri adunate la un loc. Max Hornung era contabil, un geniu matematic cu o
memorie enciclopedică a problemelor fiscale, un instinct pentru tertipuri şi chiţibuşuri
şi o răbdare care l-ar fi făcut şi pe Iov să plângă de invidie. Max fusese funcţionar la
Betrung Abteilung, departamentul care investiga fraude fiscale, nereguli în vânzări de
acţiuni sau în tranzacţii bancare, intrarea şi ieşirea valutei din Elveţia. Max Hornung a
fost cel care a oprit contrabanda cu bani murdari în Elveţia, care a dat de urma a
miliarde de dolari ascunşi în scheme financiare ilicite şi i-a trimis la închisoare pe unii
dintre cei mai respectaţi oameni de afaceri din lume. Indiferent cât de şiret erau
ascunse averile amestecate şi reamestecate, trimise la Seychelles pentru a li se pierde
urma, transferate şi re-transferate printr-un complex de corporaţii fictive, Max
Hornung reuşea întotdeauna să le depisteze. Pe scurt devenise teroarea comunităţii
financiare din Elveţia..
Mai mult decât orice pe lumea asta, elveţienii pun mare preţ pe discreţie. Iar cu un
Max Hornung lăsat liber, nu mai exista discreţie.