Sidney Sheldon - Churry-Burry

- înţeleg, spuse el ezitând, vrând să intre în casă, ! să descopere ce anume ascundea
această femeie, Dar nu putea face nimic altceva. Mulţumesc, doamnă ! Gassner. îmi
pare rău că v-am deranjat.
Rămase în faţa casei, nemulţumit, privind cumse închide uşa. încet ,se urcă în
maşină şi plecă, în spatele uşii, Anna se întoarse. Walther îi spuse blând:
- Te-ai descurcat foarte bine, Anna. Acum mergem înapoi sus.
Se întoarse spre scări, iar ea scoase de sub faldurile halatului o pereche de foarfeci
şi i le înfipse în
spate.
Capitolul 28
Duminica; 4- noiembHe,
Este o zi perfectă, îşi zise Ivo Palazzi, pentru a vizita Villa d'Este cu Simonetta şi cele
trei fete frumoase. în timp ce Ivo hoinărea prin legendarele grădini Tivoli, braţ la braţ
cu soţia lui, privind cum fetele aleargă de la o fântână la alta, se întreba într-o doară
dacă Pirro Ligorio, cei care construise aceste fântâni pentru stăpânii săi, familia D'Este,
se gândise vreodată cât de mult se vor bucura de ele milioanele de vizitatori. Villa
d'Este era la o mică distanţă la nord de Roma, aşezată sus, pe dealurile Sabine. Ivo
venea deseori aici, pentru că îi făcea o plăcere deosebită să stea în vârful scărilor şi să
privească în jos spre mulţimea de fântâni, fiecare cu o formă deosebită, fiecare diferită
de celelalte.
În trecut Ivo- o adusese aici pe Donatella şi pe cei trei băieţi. Şi cât de mult le-a
plăcut! Gândindu-se la ei Ivo se întrista. Nu o mai văzuse şi nici nu vorbise cu Donatella
din acea după-amiază îngrozitoare. încă îşi amintea foarte bine zgârieturile pe care i le
făcuse. Ştia prin câte remuşcări trecea ea acum şi cât de mult tânjea după el. Ei bine,
nu-i strica să sufere puţin, aşa cum suferise şi el. în mintea lui o auzea pe Donatella
vorbind şi aceasta spunea:
- Haideţi. Pe aici băieţi.
O auzea atât de clar, de parcă totul ar fi fost real. O auzea spunând.
- Mai repede, Francesco!
Ivo se întoarse şi Donatella era în spatele lui cu cei trei băieţi venind spre el şi
Simonetta. Primul gând al lui Ivo a fost că venise din întâmplare aici, dar în clipa în
care văzu expresia de pe chipul ei îşi dădu seama că se înşelase, Putana încerca să
reunească cele două familii, încerca să-l distrugă! Ivo a fost la înălţimea situaţiei. Se
comportă ca un nebun.
Strigă la Simonetta:
- Vreau să-ţi arăt ceva. Repede, hai să plecăm.
Şi îşi trase familia în jos pe scările de piatră, împingând turişti, aruncând priviri
disperate peste umăr. Sus Donatella şi băieţii se apropiau de trepte. Ivo ştia că dacă îl
văd băieţii, totul e pierdut. Nu trebuia decât ca unul din ei să strige „Tata" şi putea să
se şi înece în fântâni. O grăbi pe Simonetta şi pe fete, fără să le lase nici o clipă de
odihnă, nelndrăznind să se oprească nici o secundă.
- încotro ne grăbim? gâfâi Simonetta. De ce mergem aşa repede?
- E o surpriză, spuse Ivo vesel. Vei vedea.
Riscă o privire în spate. Donatella şi cei trei băieţi dispăruseră pentru moment. în
faţa lor era un labirint cu un şir de scări care cobora şi un altul care urca. Ivo alese
scările care urcau.